"34 de grade. la umbră, vârsta venirii" – 1696 rezultate
0.04 secundeMeilisearchcorneliu zegrean
Sunt prea bătrân ca să fiu tânăr, Sunt tânăr ca să fiu bătrân, Am dus și încă port pe umăr Ce mi-a fost dat, pe ce-s stăpân. M-am născut la 24 Octombrie l934, într-un sat, parcă uitat și de Dumnezeu, dispus între cetățile Ungurașului și Ciceului, despre care și istoricii au uitat să mai vorbească, la vreo 3-4 km. distanță de confluența Someșului Mic cu Someșul cel « buclucaș », satul Nireș, pe care eu nu o să-l uit și după care mi-am luat și pseodonimul : « nireșeanul » . Școala primară ? Mai mult prin grădina popii, Cu multe straturi de ceapă, Am plivit scaii cu mâna, Rareori cu câte-o sapă. Celelalte cursuri le-am terminat la Dej, Cluj și Oradea, unde am absolvit o Școală de Ofițeri de Administrație și Finanțe, în 1956, cu gradul –Locotenent. Mi-am definitivat studiile militare la Academia de Inalte Studii Militare iar cele civile la Academia de Studii Economice, București. Ca militar de carieră, am parcurs toate erarhiile de grade și de funcții până la gradul de general. În 1994 am...
131 poezii, 0 proze
viorel aloman
34 de ani si scriu de vreo 20 dar cu pauze mari , sunt mecanic auto
1 poezii, 0 proze
Silviu Miloiu
34 de ani, istoric, pasionat de poezie.
1 poezii, 0 proze
Daniel Turcea
Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945. Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Pitești (1963). Licențiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din București (1968). Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani. Debut în revista „Amfiteatru“ (1968). Bibliografia: „Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970) „Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978) „Epifania“, colecția „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982) Daniel Turcea este un mare poet creștin, despre care s-a scris mult prea puțin. El reprezintă un model de convertire, dar și de trăire intensă a credinței și a spiritualității creștine la Mănăstirea Cernica, unde și-a petrecut utimii ani din viață. Curajul și demnitatea de care a dat dovadă în fața unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creștin care a înțeles în profunzime planul divin și rostul omului pe acest pământ. Creația poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră,...
33 poezii, 0 proze
Cristian Tanasescu
Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.
21 poezii, 0 proze
Elis Râpeanu
Născută la Valea Călugărească, la 27 august 1939. - Școala elementară și liceul la Ploiești - Facultatea de Limba și literatura română la Universitatea din București (1957-1962) - Universitatea Științifică București, Secția Spaniolă (1963-1966) - Facultatea de Limbi clasice, romanice și orientale, Secția Franceză, la Universitatea din București (1966-1971) - Școala Populară de Artă din București, Specialitatea Canto- Muzică populară (1972-1975) - Universitatea Politică și de Conducere (1976- 1979) A fost cadru didactic universitar la Catedra de Limbi moderne din Universitatea Politehnică, unde a predat limba română și limba franceză, timp de 34 de ani. Autoare a peste 70 de lucrări științifice. Doctor în științe filologice (1999), avându-l coordonator științific pe profesorul universitar Ștefan Cazimir, cu teza „Epigrama în literatura română”. Membră a Societății Române de Filologie romanică (1977). Membră fondatoare a Uniunii Epigramiștilor Români (1990). Membră a Cenaclului literar...
1 poezii, 0 proze
Nache Mamier Angela
Biografie Nache Mamier Angela studii literare: facultatea de filologie Universitatea din București -autor de 8 volume de poezie: autor prezent în 6 antologii (poezie și eseuri) 1) "Miraculum" editura Dacia 1982 Lector poetul Vasile Igna și o prefață de criticul Mircea Iorgulescu (debut prin concurs la editura Dacia 1980) 2) "Femina" Dacia 1985 3) "Dolor" éditions Clapas(France)(bilingv)2007 lectori(scriitorii): Cristophe Liromon et Jacqueline Robin 4) "Celebratio" - Ma Roumanie mystérieuse. éditions Kogaion (în franceză)2008 cu o posfață de Nicole Pottier 5)"Memoria" -2013 Editions Clair de plume 34 (France) 6))Exilium(e-book 2012Thau Info -Sète- http://www.thau-info.fr/index.php/culture/poesie/1359-exilium-d-angela-nache-mamier(2013) 7)scara B .apart.3 -2014 Editura Vinea (lansare Salon du livre Paris 2014 ) 8)madame bovary votre fidèle et savante lectrice Editura Vinea (lansare Salon du livre Paris 2014 ) 9) Antologia "Brașovul în o sută de poeme" (îngrijită de Nicolae Stoie -...
275 poezii, 0 proze
Zoe Arama
34 ani, inginer navalist, casatorita, un copil. Dependenta de dragoste, armonie, zambet.
4 poezii, 0 proze
Géo Norge
Norge, pseudonyme de Georges Mogin, né le 2 juin 1898 à Bruxelles et décédé le 25 octobre 1990 à Mougins, est un poète belge francophone . L'auteur signait initialement Géo Norge, mais a tôt modifié son nom en Norge, nom sous lequel il a publié la quasi totalité de son œuvre, et sous lequel il désirait être connu. Le nom de Géo ou Geo Norge se retrouve toutefois souvent dans les bibliographies, dans la mesure où la présence d'un prénom est plus conforme aux habitudes de ces dernières. Georges Mogin est né le 2 juin 1898 à Molenbeek-Saint-Jean (Bruxelles) au sein d'une famille bourgeoise. Son père est d'origine française (il est le descendant d'un protestant ayant fui la France après la révocation de l'Édit de Nantes). Il fait ses études classiques au collège Saint-Michel puis à l'École allemande. D'un premier mariage, en 1918, naîtra un fils, l'écrivain Jean Mogin (qui sera l'époux de la poétesse Lucienne Desnoues). Pendant 34 ans, il sera représentant de commerce en textiles pour...
1 poezii, 0 proze
quintus horatius flaccus
65 8.12 se naste la Venusia 42 tribun militar in armata lui Brutus 41 inceputul activitatii literare la Roma 39 este prezentat lui Mecena de Vergilius si Varius 38 este primit in cercul lui Mecena 35-34 publica prima carte de "Satire" (in latina Sermones) 34-33 primeste in dar de la Mecena ferma din tinutul sabin 30 publica "Epodele" (Epodon liber) si a doua carte de "Satire" 23 publica primele trei carti de "Ode" (Carmina) 20 publica prima carte de "Epistole" (Epistulae) 17 compune imnul "Carmen saeculare" cu prilejul jocurilor oferite de Augustus 15-13 ultimele opere ale sale: "Epistola catre Augustus" si "Ars poetica" 13 incheie carte a patra de "Ode" (Carmina), inceputa in anii 19-17 8 moare Mecena si la scurta vreme, la 27 noiembrie moare si Horatiu Biografia in forma de tabel cronologic am preluat-o din foarte frumoasa editie bilingva: Horatius, Opera Omnia, editura Univers, Bucuresti, 1980, editie ingrijita, studiu introductiv, note si indici de Mihai Nichita, editie critica,...
5 poezii, 0 proze
34 de grade. la umbră, vârsta venirii
de Vasile Munteanu
soția m-a rugat: scrie despre suflet am ridicat din umeri parcă mi-aș fi potrivit mai bine rucsacul pe care nu îl lepăd nici când dorm – așa reacționez eu: ridic din umeri când te aștepți mai puțin...
scriitorul
de Alena Haiduc
ti s-a intimplat sa alergi catre o foaie de hirtie cu un pix sa nu iti uiti ideea, sa nu iti pierzi inspiratia? (sau planul) innebunit? si lui numai ca de data asta el a ajuns mult prea tirziu si isi...
Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (32)
de Doru Ciucescu
Pășind în aglomerarea de marmură rănită de oameni și de timp din Acropola Atenei, cei mai mulți turiști devin subit - că așa se face impresie bună în fața celor din jur, sau chiar așa simt să se...
Psihologului, cu drag (3)
de Laura Aprodu
31. Blînd, cum deja m-ai obișnuit, îmi vei sugera că e vremea să accept că sînt condamnată, ca oricine pe lumea asta, la a rămîne EU. Dacă nici măcar condiția de bărbat în locul celei de femeie nu...
Meditație pe marginea baladei lui Manole
de Cucu Constantin
Am recitit de curând balada populară Meșterul Manole și trebuie să recunosc faptul că am găsit-o la fel de reconfortantă ca în perioada copilăriei când eram silit să o citesc . Pentru cei care au...
Debilii 5,6, Hedonismul 1, Libertatea și non-libertatea 1,2,3,4
de razvan rachieriu
Nu toți debilii se desfășoară la suprafața superficială a vieții acolo unde se manifestă mediocritatea, unii accesează un profund care se găsește în imanența ființială distorsionată de non-esențe de...
culture pub
de Adrian Firica
culture pub arte & meserie Motto: Fata mea este de vis, Are locu-ntai la Miss. Fata mea e top model, Se ia lumea dupa el. („Partizan”, fost „Timpuri noi” pe stil vechi) Romania este tara tuturor...
Întâlnirile omului cu ursul (Ursus arctos arctos) 20
de Toth Arpád
Ilia Gheorghe, 39 de ani,pădurar, Păpăuți. Povestirile sunt din vara anului 2010, la cabana de muncitori de la Km 4 din Comandău.Erau câțiva cărăuși, care veniseră de la lucru și se odihneau. Era...
Toamnă târzie la Chișinău
de Dan Norea
În zilele de 7-9 noiembrie 2014 a avut loc Ediția a X-a a Festivalului Național de Epigramă și Fabulă „Donici, cuib de-nțelepciune”, organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Primăria...
„Oricine va privi la El, va trăi !”
de Traian Calin Uba
Cutremurele din sudul Asiei, de 9 grade pe scara Richter, provocatoare de uriașe valuri tsunami din fața cărora oameni îngroziți încercau să scape prin fugă, m-au făcut să mă întreb dacă Dumnezeu...
