Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"1022"734 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
&&

Олжас Су

AutorClasic

Биография Олжас Сулейменов Биография Олжа́с Ома́рович Сулейме́нов (каз. Олжас Омарұлы Сүлейменов; род. 18 мая 1936, Алма-Ата) — поэт, писатель-литературовед,...

0 poezii, 0 proze

Ștefan Augustin DoinașȘD

Ștefan Augustin Doinaș

AutorClasic

26 aprilie 1922 – 25 mai 2002 Născut în comuna Caporal Alexa din județul Arad, Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre poeții cărturari, o figură de maestru olimpian, amintindu-ne de scriitorii altor vremuri. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul "Viața" în 1942. A debutat în 1939, cu o poezie, în "Jurnalul literar", câștigând apoi, cu volumul "Alfabet poetic", în 1947, premiul Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. Din cărțile sale ulterioare de versuri, care i-au consolidat un renume de autor fundamental al poeziei românești, menționam...

61 poezii, 0 proze

Lermontov Mihail IurieviciLI

Lermontov Mihail Iurievici

AutorClasic

Mihail Iurievici Lermontov (rusă: Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 15 octombrie – 3 octombrie stil vechi – 1814 d. 27 iulie – 15 iulie stil vechi – 1841) a fost un scriitor romantic rus. În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor lângă tron pitiți, a celor de lege ocrotiți. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și strâmba ei întocmire, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor huliți de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov ia drumul surghiunului, fiind trimis in Caucaz,din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în...

76 poezii, 0 proze

HE

Hovanes Erzâncați

AutorClasic

Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.

5 poezii, 0 proze

Mihail Afanasievich BulgakovMB

Mihail Afanasievich Bulgakov

AutorClasic

Mihail Bulgakov (rusă Михаил Афанасьевич Булгаков) (n. 15 mai 1891 - d. 10 martie 1940) a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană. Destinul lui Bulgakov pare guvernat de același amestec de satiră, fantastic și tragism care e amprenta operei sale. La 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice se naște primul copil, Mihail Afanasievici Bulgakov (Михаил Афанасьевич Булгаков). În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, școală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultății de Medicină din Kiev. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu va publica...

6 poezii, 0 proze

VP

Vasko Popa

AutorClasic

Vasko Popa (1922 - 1991)a fost un poet de origine sârbă (care a copilărit cu bunicul său și în țara noastră, perioadă care se va regăsi în scrierile sale în fascinația pentru lupii acestor meleaguri), care a reușit o fascinantă sinteză între suprarealism și tradițiile populare sârbești

1 poezii, 0 proze

JK

Jack Kerouac

AutorClasic

Jack Kerouac (1922-1969) The American writer Jack Kerouac, b. Jean Louis Kerouac, Lowell, Mass., Mar. 12, 1922, d. Oct. 21, 1969, became the leading chronicler of the beat generation, a term that he coined to label a social and literary movement in the 1950s. After studying briefly at Columbia University, he achieved fame with his spontaneous and unconventional prose, particularly the novel On the Road (1957). After the success of this work Kerouac produced a series of thematically and structurally similar novels, including The Dharma Bums and The Subterraneans (both 1958), Doctor Sax (1959), Lonesome Traveler (1960), and Big Sur (1962). His loosely structured, autobiographical works reflect a peripatetic life, with warm but stormy relationships and a deep social disillusionment assuaged by drugs, alcohol, mysticism, and biting humor.

4 poezii, 0 proze

Miodrag PavloviæMP

Miodrag Pavloviæ

AutorClasic

Miodrag Pavloviæ (Serbian Cyrillic: Миодраг Павловић; listen (help·info)) was born on 28 November 1928 in Novi Sad, Kingdom of Serbs, Croats and Slovenes. He went to school and university in Belgrade, where he studied medicine from 1947 until 1954, learned foreign languages, and wrote his first volume of poetry, 87 Poems. It appeared in 1952, the year the Yugoslav authorities, responding to a public address by the Croatian writer Miroslav Krleza, allowed more freedom of expression in politics and the arts. In 1960 Pavlovic was appointed director of drama at the People’s Theatre in Belgrade. He also worked for twenty years as editor for the leading publishing house of Prosveta. A theme occupying Pavlovic and many other intellectuals in the former Yugoslavia, Romania, Bulgaria, Macedonia, Greece and Albania, is the continuity between the ancient peoples of the Balkans and their modern-day...

3 poezii, 0 proze

Vladimir MaiakovskiVM

Vladimir Maiakovski

AutorClasic

Vladimir Vladimirovici Maiakovski (rusă Владимир Владимирович Маяковский) (Bagdadi, 19 iulie 1893 — Moscova, 14 aprilie 1930)- poet și dramaturg rus Adevărat „copil al secolului” Vladimir Maiakovski este poetul care „a săvârșit una dintre cele mai mari revoluții literare cunoscute de istoria literaturii universale S-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi care mai târziu în onoarea sa a fost numit Maiakovski. Tânărul Maiakovski încă din copilărie s-a obișnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeași naționalitate cu el, sau de alta. Tatăl poetului, Vladimir Konstantinovici Maiakovski, a lucrat timp de 17 ani la Bagdadi, ca brigadier silvic, prin cinstea și iscusința sa precum și prin ideile lui democratice, atitudinea prietenoasă în relațiile cu cei din jur, și-a câștigat...

48 poezii, 0 proze

Mihail ZoșcenkoMZ

Mihail Zoșcenko

AutorClasic

Mihail Mihailovici Zoșcenko (rusă Михаил Михайлович Зощенко) (n. 10 august (29 iulie stil vechi) 1895 la Sankt Petersburg, d. 22 iulie 1958 la Leningrad) a fost un scriitor satiric rus în perioada sovietică. autor rus, devenit ulterior, fără voie și elan muncitoresc, sovietic, care a scris mici povestiri satirice în perioada începutului comunismului glorios în marea țară de la răsărit. Asta s-a întîmplat într-o mică perioadă de început, cam pînă în anii ’30, apoi regimul s-a înăsprit și denigratorii poporului, declarați ritos „dușmani”, au fost reeducați, cînd n-au fost exterminați de-a dreptul, în celebrul Gulag. Nu sînt sigur că Zoșcenko nu și-a făcut stagiul de rigoare în universitatea penitenciară a lagărului comunist.

1 poezii, 0 proze

1022

de Parfenie Iliieas

Am scris ieri două cuvinte și le repet și Azi... eu nu sunt poet cuminte și nu scriu de extaz... eu sunt un val de cuvinte ce se ridică din val al omenirii orbite mă ademensec și azi... eu nu mă...

PoezieAtelier

gura credintei

de Mocanu Adrian

văd, este, cred. 17.01.16 credința este pupare în dreapta. Cred, vreau. Nicolae Cuzanus: Dumnezeu este o țintă infinită, atrage-mă Doamne. L-am visat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Era mai înalt decât...

Atelier

1032

de Parfenie Iliieas

Ne am împăcat în doi cu veșnicia Acolo să ne iubim uitînd durerea și neomenia... Vom ridica din slove dulci și triste fețe copaci din lemn cu multe fructe sterpe... Și vom cere Lumea să ne Erte......

PoezieAtelier

1226

de Exp Unu

..cum e e atunci cand scrii mult si bine, cum iti descurci parul din suflet pe hartie. Si vantul iti fura scrisul si-l impinge in aer pana unde ochiul nu mai rezista. Si nu te superi pentru ca cele...

Atelier

122 de cadavre

de Virgil Teodorescu

Fixează cu premeditare unica ta hârtie de identitate. * Evoluția mâinii explică saltul în propriul tău sânge. * A bisa e preocuparea păsărilor care conduc corăbiile. * Nu încerca să susții cu...

PoezieClasic

122 de cadavre

de Gellu Naum

Trecându-ți mâna prin inimă îți usuci o unghie. * Niciodată un cuvânt preferat în interiorul canalului de scurgere. * Când sângele animal este prea abundent, vorbesc despre poezie ca despre sugativă....

PoezieClasic

122 de cadavre

de Gellu Naum

Fixează cu premeditare unica ta hârtie de identitate. * Evoluția mâinii explică saltul în propriul tău sânge. * A bisa e preocuparea păsărilor care conduc corăbiile. * Nu încerca să susții cu...

ProzăClasic

1020

de Parfenie Iliieas

Sunt un berbec de munte prin oile cărunte și brumării pasc iarbă curată de munte iar ele tot nasc și nasc sunt un Berbec de munte și umblu mai des pe vîrfuri de stînci iar berbecii din văii se tem să...

PoezieAtelier

1021

de Parfenie Iliieas

realitatea e dură și e stupidă cînd ai cuvînt și tu Nu poți pronunța că e fină și o vezi tu cu viziunea Ta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Realitatea nu e nici o gălăgie ce se aude pe TVi... Realitatea...

PoezieAtelier

1023

de Parfenie Iliieas

M-ai legat cu ață Invizibilă și cu un cordon de insinuări... Mă credeam un om un înger... Acum văd și o știu că sunt potlogar... Un Ogar părăsit de simțul și care și-a pierdut simțul mirosului de...

PoezieAtelier