Sari la conținutul principal
Poezie.ro

" Adevăr în atât de multe feluri"17665 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
LE

Lucia Eniu

AutorAtelier

„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...

5 poezii, 0 proze

NP

Nistor Paul

AutorAtelier

Am scris prima poezie in urma cu un an, dar este nesemnificativa. In urma cu cateva luni am scris o poezie care ma reprezinta si deocamdata ea reprezinta singura poezie care ii dau voie sa iasa la iveala. Restul poeziilor exprima prea mult rautate...ajunge o poezie simpla, cu adevar si in spirit fatalist. Poezia se numeste Colt din mine... si poarta dupa ea gandurile mele.

3 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

D

Diana

AutorAtelier

"Adevar periculos", "Crima in lumea buna", "Pisica rosie", "Ucigasul ABC", "Paienjenisul terorii", "Nu privi inapoi!", etc.

1 poezii, 0 proze

I

iulian

AutorAtelier

roman,33 ani,locuiesc in frantade ceva timp, iubitor de frumos si adevar, admirator al Luceafarului poeziei romanesti din toate timpurile, inegalabilul Eminescu.Cred ca poezia poate face inca simtit mesajul sau, aducand mangaiere si speranta in inima omului.

1 poezii, 0 proze

barbu andreeaBA

barbu andreea

AutorAtelier

Nascuta in Corabia..mi am petrecut copilaria intr un sat din apropiere..viata mea nu a avut nimic iesit din comun pana acum..nici bun si ,slava Domnului,nici rau.Sunt curioasa de ce voi avea parte de acum incolo...presupun ca o biografie nu include planurile de viitor,dar astea sunt cele care ma preocupa acum...sau ce as putea face eu cu ele,mai bine zis.... Stiu ca imi place sa scriu.As vrea sa aflu de la cineva care intr adevar se pricepe daca "stiu sa scriu" sau nu sunt decat niste incercari fara rost.Acesta este motivul pentru care am ales sa public cateva texte aici.

3 poezii, 0 proze

Gavrilovici ViorelGV

Gavrilovici Viorel

AutorAtelier

pasionat de poezie si frumos in literatura romaneasca, detin blogul:DESTIN SI ADEVAR PENTRU IUBIRE http://antonvasile.blogspot.ro/ MAI FIIND UN ANTON VASILE AM MODIFICAT SI AM PUS: ANTON VIOREL, AM IN LUCRUL UN VOLUM DE CARTE IN UNIVERSUL PRIETENIEI, SI DETIN MATERIAL PE BLOG PENTRU 8 VOLUME DE CARTE. In general, las inima sa citeasca in locul meu, si sufletul sa-mi explice totul.

12 poezii, 0 proze

I

Issa

AutorClasic

S-a nascut in satul Kashiwabara, situat in provincia Shinano, cunoscuta in ziua de azi drept prefectura Hagano. Numele sau era Yataro, fiind primul fiu al unui fermier, supranumit Kobayashi. Pe cand avea trei ani, ii moare mama, ramanand spre a fi crescut in grija bunicii. 5 ani mai tarziu, tatal se recasatoreaste, noua sotie purtandu-se intr-adevar ca o mama vitrega fata de micul Yataro. La 14 ani ii moare bunica, anul urmator plecand la Edo (actualul Tokyo). Nimeni nu stie ce a facut urmatorii 10 ani. Il regasim la varsta de 25 de ani ca membru al scolii de haiku \"Chikua\", sciind sub pseudonimul Ykio. Ulterior il va schimba in Issa (Ceasca-de-Ceai). In 1790, devine maestrul scolii \"Chikua\". In 1801 se intoarce temporar in satul natal, unde isi gaseste tatal pe moarte. Acesta il va pune sa promita ca va ramane sa aiba grija de familie, insa din cauza mamei vitrege si a fratelui din aceasta de-a doua casatorie, nu-si va putea tine promisiunea. De-abia in februarie 1813 se...

8 poezii, 0 proze

Cosmin C. M.CM

Cosmin C. M.

AutorAtelier

Am decis sa dau glas chemarii de a arunca intr-adevar cateva cuvinte despre mine. Viata mea este relativ banala, nimic deosebit fata de mii sau milioane de alti oameni. Copilaria a decurs in imaginatia si entuziasmul prieteniei, a strictetii impuse de parinti sau bunici si in vremurile bombardamentului cultural media post revolutionist. Si totusi, cand aveam vreo 14 ani, am pus mana pe o carte - obisnuiam sa mai citesc cate ceva. Cartea se numea Dune si e oarecum faimoasa. A avut un impact imens asupra conceptiilor mele si mai ales asupra preconceptiilor. A fost momentul in care am incetat sa mai cred tot ceea ce mi se spune daca eu nu concluzionez, pe baza logica sau fizica, acelasi rezultat. Am inceput sa-mi pun intrebari, intrebari care, in viziunea mea, erau esentiale: ce sunt? incotro ma indrept? ce imi doresc? ce este dumnezeu? ce este viata? ce este un deja-vu?... Totul s-a schimbat si s-a metamorfozat intr-o opinie solida a universului inconjurator... in timp desigur... mi-au...

12 poezii, 0 proze

Rached Elias DaoudRD

Rached Elias Daoud

AutorClasic

S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din țara sa, și-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Și-a însușit repede și bine limba română, sporindu-și preocupările poetice începute în Liban. Își scrie poezia direct în limba țării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinația timpului”, apărută la Iași în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” și altele. A tradus și a publicat texte reprezentative din poeți și prozatori arabi în română, precum și traduceri din lirica românească în limba arabă și în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” și...

4 poezii, 0 proze

Adevăr în atât de multe feluri

de alice drogoreanu

în camera joasă se vedea o fetiță sprijinindu-se cu fața de un zid jumătate alb jumătate negru asta va rămâne mereu lipită de mine o fetiță ascunzându-și ochii atunci nu m-am oprit deloc deasupra sus...

PoezieAtelier

Fata

de Adina Ungur

Fata (love is in the air) Să nu mă întrebați cum mă cheamă că nu prea știu ce să vă zic. Nu știu, mama mi-a zis în foarte multe feluri. Păpușică, puiuță, turturică, iepuraș, șobolancă, fetițucă,...

Atelier

lui alin, țiganul

de Vlad Drăgoi

dragă alin să știi că în umila mea calitate de prieten relativ proaspăt și de încredere de-al tău eu m-am simțit absolut tot timpul în siguranță și ferit de majoritatea pericolelor clare și intens...

PoezieAtelier

Încrederea

de Petru Cretia

Încrederea O vreme a stăpânit printre oameni doar forța, iar legea era bunul plac al celui mai tare. apoi au apărut în cele mai felurite forme, instanța de arbitraj între părțile aflate în litigiu,...

EseuClasic

Arta de a ucide

de Luana Gavan

Jurnalul detinutului 459 Arhiva Inchisorii de maxima securitate Numarul 3 Ziua 11 Luna 2 Anul 7 de stat dupa gratii Subiectul zilei de azi: Arta de a ucide Exista multe feluri de arte si artisti....

ProzăAtelier

Despre formă, frumusețe și dragoste

de Vavila Popovici

“Sunt două feluri de a-ți trăi viața: Unul – de a crede că nu există miracole și altul – de a crede că totul este un miracol.” Albert Einstein Un articol dintr-o revistă mi-a suscitat curiozitatea și...

EseuAtelier

Telepatie (4) - Mirajul Listelor

de Vlad Solomon

Vineri e zi scurtă, mulți se plimbă, eu lucrez până la 13.00. De obicei îmi fac ultimele târguieli, ajung acasă pe la 14.30, închid telefonul și faxul, mă bag în pat, iau ziarul Yedioth Aharonot,...

ProzăAtelier

Jucătorul de șah al lui Maelzel

de Edgar Allan Poe

Poate că niciodată un astfel de spectacol n-a atras într-o atât de mare măsură atenția tuturor ca Jucătorul de șah al lui Maelzel. Oriunde a fost văzut, a constituit pentru orice ins care cugeta un...

ProzăClasic

mirele zid

de Valeriu D.G. Barbu

în multe feluri se moare până la marea moarte și aceasta din urmă nu are dinți, uite, câtă risipă de oase în țărânile straturi - și ce dacă… oricum, nu se pierde nimic fiindcă nu se posedă nimic, cât...

PoezieAtelier

Viață misterioasă

de Cristina-Monica Moldoveanu

Părintele Irinel Azianul, preot în apropiere de Râmnicu Vâlcea, dusese o viață lungă și îndestulată în rugă, dar și în cunoaștere a lui Dumnezeu prin firea lui inteligentă și curioasă față de ceea ce...

Atelier