Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"“Vreau să descopăr frumosul în modestie” – interviu cu fotografa Natalie Schor"20251 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

Zaharie Adrian-ViorelZA

Zaharie Adrian-Viorel

AutorAtelier

Sunt nascut in Judetul Arad la data de 04.06.1984, in momentul de fata am 23 de ani si vreau sa descopar cat mai multe lucruri noi.

5 poezii, 0 proze

IM

ion maria

AutorAtelier

1976: i-am stricat Craciunul mamei, ca doar nu era sa o las sa se distreze.. ..o copilarie de vis, adica am visat cu ochii deschisi mai tot timpul.. la un moment dat: m-am trezit ca eram mare, la propriu, problema.. nu mi-a placut acum: sunt tot mica, acolo in inima mea-un coltisor de iubire pentru tot ce exista si nu a fost nascut traiesc: pentru copacii ce infloresc primavara, pentru verdele din iarba, pentru soapta clipei ce va fi fost sa fie, sa descopar nonsensul, paradoxul ma fascineaza si strig in mine cand il prind in pumn, sa-i dau drumul nu vreau sa pot

1 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

Dumitru DenisaDD

Dumitru Denisa

AutorAtelier

M-am nascut, traiesc, pur si simplu sunt. Ceea ce scriu este doar o fateta a mea, o parte dintr-un intreg care se extinde pe zi ce trece. As vrea sa pot spune ca scrierile mele sunt cuvinte incarcate de sens, intelepciune sau importanta, dar sunt cuvinte simple, cuvintele mele, si au cea mai mare valoare pentru mine. Cel ce le va citi sper sa le aprecieze ca o evolutie a unui om care incearca sa-si puna ordine in ganduri, care face exercitiu de creatie, care vrea sa se descopere din ce in ce mai mult.

4 poezii, 0 proze

BV

Bude Viorel

AutorAtelier

prin pseudo-autocunoasterea ce mi-a fost dat sa am, nu pot sa transmit si altora ceea ce nu posed, deci cred ca stiti ce vrea sa zica non-existenta mea metalingvistica. o biografie vaga o veti descoperi din ceea ce voi incerca sa creez oarecum absurd, urmuz-ianesc poate. bizar-ian (de la pseudonimu-mi)

5 poezii, 0 proze

Oane HoriaOH

Oane Horia

AutorAtelier

eu sunt poezia mea.sub nici o alta forma nu ma veti putea descoperi decat prin versurile mele. nu sunt nici axioama, nici religie, nici print...sunt eu, poet al acestor versuri scurte.iar cel care ma iubeste, as vrea sa-i strang mana...

6 poezii, 0 proze

RM

roxana moldoveanu

AutorAtelier

vreau sa ma gasesc, regasesc sau sa imi pot termina cautarea.

1 poezii, 0 proze

LP

Liana Parvulet

AutorAtelier

nu vreau sa spun nimic despre mine, consider ca nu mu cunosc destul, sau poate deloc. prefer ca altii sa ..

1 poezii, 0 proze

AM

Axinia Mirela

AutorAtelier

2006 Vreau sa zbor

6 poezii, 0 proze

“Vreau să descopăr frumosul în modestie” – interviu cu fotografa Natalie Schor

de Cristina Dobrin

C.D. Cine este Natalie Schor? Povestește-ne câte ceva despre tine. N.S. Sunt un om obișnuit…După terminarea liceului și a stagiului militar, am fost primită la Universitatea din Tel Aviv. Am urmat,...

ArticolAtelier

O candidată la nemurire

de Nicolae Diaconescu

7.XI.2002 O candidată la nemurire Cuvântare ținută de doamna X la împlinirea unei vârste aniversare Seria „Femei celebre” Îhî! Îhî! Vă rog să mă scuzați, emoția mă copleșește! Doamnelor și...

ProzăAtelier

Iu-huhu-huhu

de Ciprian Ciuciu

Tre raze de soare imi palesc pe fata, Iu-huhu-huhu! Si imi aduc caldura in lumea mea de gheata Iu-huhu-hu… nu! Trei eschimosi mi-au luat radiator, Iu-huhu-huhu! Sa-l instalez in iglu, sa il topesc...

PoezieAtelier

Invitație la introspecție

de Maria Constantin

Invitație la introspecție Am citit o carte în care am găsit ceva interesant. Era o invitație la introspecție. Trebuia să pun pe hârtie care sunt cele mai importante lucruri din viață, pe care trebuie...

Atelier

Poveste cu bisnis

de Nicolae Diaconescu

13.03.2008 Poveste cu bisnis Am urmărit ca mulți alțti români concursul din Spania și am fost alături de Costel Busuioc pe toată perioada celor șapte etape și mai ales în finală. Speram să câștige !...

Atelier

Foișorul cu vise - X -

de Emil Iliescu

Îmi reamintesc toate aceste întâmplări aici, în foișor, pe băncuța mea și a Fabiolei, dar nu cred că fac o impietate. Anelie a însemnat atunci pentru mine cântecul de lebădă. Și întotdeauna ultimul...

ProzăAtelier

Gust de septembrie

de Laurențiu Belizan

Noaptea devenise o apă ce intra pe sub uși iar mesele se legănau ca niște gondole. Se apropia ora închiderii. Discuția lâncezea și Jean propuse să mergem la “Café latin”, un bar non-stop. A trebuit,...

ProzăAtelier

Îmi aduc aminte era ieri sau va fi mâine?

de Maria Prochipiuc

Voi ști oare de ce și pentru ce am trăit? Mi s-a dat lumina și-am spart-o în mii de cioburi să pot umbla în umbra ei. Am primit ca dar al nașterii fulgi mari, ca din ei, peste câmpuri, să zidesc...

ProzăAtelier

Dorinte antagonice

de coroiu roxana

Încă o noapte albă Petrecerea e gata să înceapă. Am pierdut în lupta cu gândurile Și am evadat în realitatea de afară. Inima mi se aprinde când te zăresc, Mă privești intens Observ că mă dorești Dar...

PoezieAtelier

Fără de cuvinte...

de Iulia

A mai trecut o zi și va mai trece una Și în zadar răsare spre a apune luna Mă simt atât de mică în ochii tuturor Iar zâmbetu-mi pe buze apare de decor Îmi picură ochii sub pleoapele grele Povara...

PoezieAtelier