Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"șaptesprezece bătăi de aripi"268 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
32 rezultate
Gabriela GergelyGG

Gabriela Gergely

AutorAtelier

studenta la ects resita prezenta in antologia saptesprezece 2001 resita 1 volum poezie lapte din alt taram 2003 timisoara 1 premiu rostirea romaneasca la beius poezie in reviste:Poesis,Vatra,Luceafarul,Semenicul

2 poezii, 0 proze

Luis SepulvedaLS

Luis Sepulveda

AutorClasic

Probabil cel mai faimos scriitor chilian contemporan, Luis Sepulveda, născut la Ovalle în 1949, a străbătut încă de foarte tânăr teritoriile posibile ale geografiei și utopiei, din selva amazoniană în deșertul Saharei, din Patagonia până la Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizației ecologiste Greenpeace. Din 1997 trăiește la Gijon, în Spania. Din această viață extrem de agitată a dat la iveală povestiri și romane care l-au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestrați romancieri și nuveliști sud-americani și nu numai. A debutat cu un volum de versuri, pe când avea doar șaptesprezece ani. Trei ani mai târziu îi apărea prima carte de povestiri, intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni. I-au urmat romanele Bătrânul care citea romane de dragoste (1989, recompensat cu Premiul Tigre Juan), Lumea de la capătul lumii (1989), Nume de toreador (1994), Povestea unui pescăruș și a motanului care l-a învățat să zboare (1996), Jurnalul unui killer sentimental. Yacare...

4 poezii, 0 proze

șaptesprezece bătăi de aripi

de Pteancu Laura

n-aș fi crezut încă unele ceruri izvorăsc din pământ unghiile cârtițelor/ vilele de carton ale cerșetorilor/ vârful de pix- născător de albastru al poeților/ căscatul mamelor satisfăcute de prestanța...

PoezieAtelier

prima pagină din nașterea unui personaj negativ

de Lesenciuc Teodor

Își amintea noaptea de noiembrie cu o claritate dureroasă. Avea șaptesprezece ani și, împreună cu mama lui, fuseseră aruncați în stradă de un proprietar căruia nu-i mai putuseră plăti chiria. Era...

ProzăAtelier

Secvente

de Alexandru D

Ciripitul păsărelelor,un eveniment ciudat și nepotrivit pentru acest loc, i-a ucis visul. Sau nu, nu l-a ucis ci l-a împrăștiat , l-a spulberat, l-a rătăcit undeva la granița dintre lumi. O rază...

ProzăAtelier

Piaţa Universităţii: Remember (Pagini de jurnal)

de Manolescu Gorun

Ce-a fost, când ni s-a furat revoluţia şi ce este acum când ni se fură totul. Iunie 2008 O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci,...

ProzăAtelier

Piața Universității. Remember

de Manolescu Gorun

Cred că spiritul Pieții Universității, începând din 21 - 22 decembrie \'89 și desăvârșindu-se în aprilie - mai \'90 (indiferent de cine și cum a fost organizată această ultimă manifestație), rezidă...

EseuAtelier

38 de minute

de Lesenciuc Teodor

El – să-i spunem Horațiu. Buzele lui se strânseră nemulțumite. Cu un an înainte jurase să nu mai facă niciodată asta, și totuși era din nou acolo. Respirând aerul greu, luptându-se cu matahale...

ProzăAtelier

Poezia trubadurilor. Ipostaze comice ale amorului degradant

de Daniel Ionuț Vasile

Opiniile cercetătorilor acestui fenomen converg spre concluzia că primul dintre poeții trubaduri – cel asupra căruia s-au păstrat referințe biografice certe – este Guilaume, conte de Poitiers și duce...

Atelier

Pisi și Antonio

de Sorin Teodoriu

Personaje : Monica-alias Pisi, Chiru-alias Antonio și Costel. Pe scenă, față în față, Monica-alias Pisi și Chiru-alias Antonio stau fiecare în fața calculatorului și conversează pe messenger. Ea se...

Atelier

Onoarea hoților de cai -4-

de mihai traista

4. După ce fratele său mai mare Mitruț, numai de optsprezece ani trecu la cele veșnice după o grea și lungă suferință, Ruxandra rămase singurul copil al lui Dumitru și Eudochiei Rusnak. Nimeni nu...

ProzăAtelier

De Dincolo...

de Lesenciuc Teodor

****** \"Va plăti! Dacă pot să-i sug sângele, o voi face. Dacă pot să smulg fiecare fibră din carnea ei, o s-o fac și pe asta. Ea trebuie să plătească pierderea, trebuie să sufere pentru ce mi-a...

ProzăAtelier

Roman

de Arthur Rimbaud

I Nu ești profound la numai șaptesprezece ani. - La naiba, într-o seară, și beri, si limonadă, Și zarva cafenelei cu lămpile-n tavan ! - Te-afunzi domol sub teii verzi de pe promenadă. În seri de...

PoezieClasic

Povestea lui O- Tei

de Lafcadio Hearn

De mult de tot, in orașul Nugata, din ținutul Echizen, trăia Nagao Chosei. Era fiu de doctor și se pregătea, la rândul său, tot pentru cariera medicală. Din fragedă tinerețe fusese logodit cu o...

ProzăClasic

Alex și căsătoria

de Luiza Oana Grosu

Trebuie să iau copilul de la grădiniță. Alerg atât cât îmi permit tocurile pantofilor și „înaintata” mea vârstă de douăzeci și șapte de ani. Ajung într-un final, cu vreo zece minute întârziere și...

Atelier

Dialoguri cu Anne

de sophia elisa coreli

De plecat, pleci repede când e vorba să-ți iei viața în propriile mâini. Cel puțin, așa s-a întâmplat cu mine, care nu-mi găseam locul și nici liniștea între doi oameni care se certau veșnic și-și...

ProzăAtelier

poemul dezamăgirilor sexuale

de mihai carabet

când ne adunam cu băieții să batem mingea umplută cu cârpe pe terenul de fotbal înclinat sub un unghi de 45 grade ne mai opream să fumăm câte o țigară pe care o împleteam cu vise toți vroiam să fim...

Atelier

Întâia venire

de Dan Gabriel

APOCRIFÃ La început a fost Albu… Nu știu de ce l-au numit așa, poate fiindcă avea nevoie de un nume pe certificatul de naștere și părinții au ales primul cuvânt care le-a trecut prin minte, pesemne...

ProzăAtelier

Poemul-cu-un-singur-locuitor

de Cătălin Al DOAMNEI

În orașul meu trăiește cu adevărat un singur locuitor. El nu are o casă anume. Casa lui evul mediu contemporan în care cruciadele creștine au devenit războaie cu teroriști ori anecdote geniale despre...

PoezieAtelier

Vătămare și refacere corporală

de Dragoș Vișan

19 IULIE 2009 ALEX : Readu din tine trecutul înapoi. DRAGOȘ: Îl prezint. Aveam mai puțin de optsprezece ani. Cu bicicletele am făcut prima incursiune lungă. La Celic-Dere și Horia. Nu te amuză și...

Atelier