"împreună peste toate vom trece!" – 20215 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFoias Nicoleta
Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu altfel decat ceilalti , sa fac ceva nebunesc si nemaivazut , sa imi las sufletul sa exalte si sa-mi domolesc pasiunea prin ratiune . Traim unii langa altii si avem impresia ca ne stim pe dinafara, dar de fapt fiecare dintre noi e un strain . Cu toate ca odata destainuite , gandurile isi pierd esenta si devin banalitati , m-am gandit totusi ca intr-un colt de lume exista poate o singura persoana , care trecand peste cuvinte va intelege ce vreau sa spun . OM SINGUR , ai grija de tine !!!
4 poezii, 0 proze
Milan Kundera
Milan Kundera (născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este un romancier și un eseist francez de origine cehă. Trăiește în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981. Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare. Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania. În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera...
4 poezii, 0 proze
Anghel Dumbrăveanu
Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt) este un poet, prozator și traducător român, aparținând generației resurecționale (1965 - 1970) și a revoluției paradoxismului bine temperat. După absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1962–1968). Între anii 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În prezent este redactor-șef al revistei Rostirea românească. Este căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu. A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele: Fluviile visează oceanul (București, 1961), Pământul și fructele (1964), Iluminările mării (1967), Oase de corăbii (1968), Fața străină a...
17 poezii, 0 proze
Cleopa Ilie
Parintele arhimandrit Cleopa Ilie Constantin (Părintele Cleopa) S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si...
62 poezii, 0 proze
Sofocle
Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς - n. 496? î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide, a pus bazele tragediei clasice grecești[1]. Aduce însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente, mărirea numărului choreuților de la 12 la 15, introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor. Opera marelui tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care ne-au mai ramas în întregime numai șapte. Scriitorul s-a născut în anul 496 î. Hr. în Colonos, cartier mărginaș al Atenei, într-o familie înstărită, fiind fiul lui Sofillus, un armurier bogat. Sofocle a beneficiat de educația specifică tinerilor timpului, inițiindu-se în teoria și practica muzicală (profesor i-a fost Lampros, unul dintre...
0 poezii, 0 proze
Plopeanu Petrache
Născut 1959. Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universității București. Doctorand la Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale a Facultății de Limbi Străine, Universitatea București Profesor de istorie la Colegiul National "Al. Vlahuță" din Rm.Sărat În 2008: *Mire pe geamul oglinzii - poezie și poeme în proză, Editura Olimpus. *Istoria pentru nota 10, împreună cu Horia Oprea, Editura Olimpus. În 2009: *Blasfeminitate. Ideograme târzii - poezie, Editura Valman În 2010 *Bufonul cerșetorului - poezie, Editura Editgraph În 2011 *Balcoanele roșii. O istorie eroico-comico-erotică a comunismului, Editura Editgraph În 2012 *La apa Râmnicului am șezut, am plâns și m-am bucurat.41 de vise și 7 lumi, Editura Editgraph În 2013 *Sonete cu fete Morgane, Ed. Editgraph În 2014 *Arc peste timp. De la Școala de Băieți „Vasile Boerescu”, la Colegiul Național „Al. Vlahuță”, Rm. Sărat, Ed. Olimpus *Racovița. De la Zusidava geto-dacă la Uniunea Europeană, Ed. Contur...
231 poezii, 0 proze
Miguel Ángel Asturias
S-a născut la 19 octombrie 1899, în Ciudad de Guatemala. Pentru a scăpa de persecuțiile dictatorului Estrada Cabrera, părinții săi se refugiază la țară, în provincia Baja Veracruz. Astfel, Asturias și-a petrecut o mare parte din copilărie în atmosfera încărcată cu miturile indiene, care aveau să-i influențeze în mare măsură operele literare. Mai târziu se întoarce cu părinții săi în capitală, unde va urma cursurile liceale, iar apoi se va înscrie la Facultatea de dreapt. În 1920 participă împreună cu ceilalți studenți la revolta care a răsturnat regimul lui Cabrera. Peste trei ani este însă silit să fugă din țară din cauza loviturii militare din 1921 și a prigoanei la care erau supuși cei cu vederi progresiste. Între 1923 și 1933 locuiește în Paris, aceasta reprezentând o perioadă importantă pentru formarea viitorului scriitor. Traduce în limba spaniolă Popol Vuh, epopeea indienilor quiches și publică volumul Legendele Guatemalei. Succesul traducerii în franceză a acestui volum îl...
0 poezii, 0 proze
Schiopota Dragos
Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...
41 poezii, 0 proze
Aurel Baranga
Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București) este pseudonimul lui Aurel Leibovici, un poet și un dramaturg român de origine evreiască. A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă Alge. A colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948 a scris textul imnului României comuniste, "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca "sarcină de partid" să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica. A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga. Opere Poeme în abis, 1933 Ninge peste Ucraina, 1945 Marea...
9 poezii, 0 proze
Vasile Dobrian
Vasile Dobrian (n. 1912, Sibiu - d. 1999, București) a fost un pictor, desenator, grafician și poet român asociat parțial cu avangarda. A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din București. Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947. Între anii 1949-1956 a fost profesor și director al Înstitutului de Arte Plastice din Iași. Operele sale au fost prezentate în expoziții personale la București între anii 1935-1945 la Saloanele Oficiale (pictură și grafică) și 1945-1977, Baia Mare 1962, Timișoara 1963, Leningrad 1963, Bacău 1964, Cluj-Napoca, Râmnicu Sărat, Galați, Ploiești, Brăila 1965-1967, în manifestari de artă românească organizate peste hotare, cât si expoziții internaționale organizate la: Lugano 1954, Veneția Bienala din 1960 și 1962, Ljubljana 1961, 1965, Sao Paulo Bienala din 1963, Tokio 1967, Berlin 1967, Florența 1968 și 1970, Pescia 1968, Linz 1968, Varșovia 1970. În decursul timpului expune alături de artiști plastici precum : Alexandru...
5 poezii, 0 proze
împreună peste toate vom trece!
de andrei lazăr
raze de soare, clipe nebune cu tine, suflet pereche, chip prea frumos pentru mine – totul e bine când suntem împreună… și se destramă clipa fericirii la despărțire! eu te priveam c-o vină parcă...
TU AI PLECAT, BÃIATUL MEU
de Mircea Braslasu
Nu știu cum te-ai îndurat De-ai plecat și m-ai lăsat Eu stau și plâng și plâng mereu Imi este din ce în ce mai greu. Băiatul meu, tu te-ai dus Acolo sus la Domnul Isus Eu te aștept, te aștept mereu...
In singuratate...
de Alina13
Te privesc și mă intreb:\"Crezi că așa va fi bine?\" Oare de ce nu înțelegi ca nu se va întoarce la tine? Încerci să negi,sa spui ca totul va avea unn final fericit, Dar ești prea orb,nu-ți dai seama...
Cît de frig!...
de Grig Salvan
cît de frig îmi era lîngă tine cînd ardeam și-ți vedeam ochii goi! mi-era rău... dar atîta de bine!... din atît de departe de mine căutam să te-aduc înapoi... cît de frig îți era lîngă mine de-mi...
Dragoste
de Grebenisan Mihai Marian
Dragostea pe apă, E doamnă aleasă! Zece palme de aș primi Tot le aș ierta! Cinci pumnuri de ar primi Oare m-ar ierta? Dragostea pe sec, Nu e doar din interes! Sacrificiul realizat Merită împlinit Să...
Confesiunile unei fecioare frustrate
de Dragomir Ronita
04.10.2001 Tocmai ce am vorbit cu EL la telefon.Doamne, daca exishti, de ce m-ai lasat sa-l indepartez de mine??Sa-l pierd...? Mi-este atat de dor de el.I-am auzit vocea la capatul firului shi am...
Abis
de Colin Forbes
NOTA AUTORULUI Toate personajele înfățișate sunt creații ale imaginației autorului și nu au nici o legătură cu vreo persoană în viață. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în...
… Și deasupra tuturora, poezia!
de Balan Gabriela Ana
Am ascuns sub puncte de suspensie o lungă perioadă de timp, ani întinși ca o cortină peste veacuri și milenii. În urmă cu mai bine de trei decenii așadar, în perioada istorică de tristă amintire,...
domestică
de Cristina-Monica Moldoveanu
iau cunoștință de tine femeie, ești aproape, pe marginea canapelei, mereu gata să o iei la goană, mereu fără tihnă îți este odihna, cu trupul aplecat într-o parte, parțial îndoit, tensionat, cu...
Genii, genuri si negenii
de Petre Anghel
1. Împărțim, dar nu risipim Clasificarea în genuri este un câstig estetic al teoriei literaturii. Prin ea, s-a spus, se clasifică literatura și istoria literara, nu în funcție de timp sau loc,...
