Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"\"schimbari\""1471 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
32 rezultate
VA

Valentina Ardelean

AutorAtelier

Nascuta in Baia Mare, luni, 5 martie 1990. Indrumata spre sport de performanta pana la varsta de 17 ani. La varsta adolescentei s-au petrecut schimbari insemnate in modul de gandire si in viata mea, descoperindu-mi iubirea pentru carti. Trairile personale mi-au dezvaluit pasiunea pentru creatie si am inceput sa scriu tot ce gandeam. Sunt pasionata de proza si poezii, iar temele cele mai abordate sunt fanteziile, tristetea si puterea.

4 poezii, 0 proze

Cella SerghiCS

Cella Serghi

AutorClasic

Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. (text)==Despre Cella Serghi== "Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește : "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia...

7 poezii, 0 proze

\"schimbari\"

de iulian

\"Schimbari\" Cand stropii reci ma bat in fata Astept s-ajung acasa Cand vuietu-n timpan imi suna Astept sa fie buna Cand totul pare reusit,iato ea e Astept sa fiu din nou iubit Cand vremea buna iar...

PoezieAtelier

Schimbari

de Florin DeRoxas

toate trec, se schimba-n lume, trec si eu, ma schimb si eu, ca o mare care-n spume vorbeste cu Dumnezeu. amintiri ma impresoara, ele sunt ce mi-a ramas, ridica praf pe ulicioara cam la fiecare pas....

PoezieAtelier

Schimbari

de Robert

Demult, am spus ca nu pot iubi, ca nu voi putea simti acest lucru pentru vreo persoana. Peste cativa ani, cineva care m-a doborat cu sinceritatea sentimentelor sale a devenit persoana pe care o...

Atelier

Schimbari

de Vartolomei Simona

Trec din iarna-n primavara Si din primavara-n iarna, Intr-o zi si intr-o clipa Si plang fara sa ma doara. Cand astept ma doare gandul, Obosesc sa-mi amintesc Sa alerg spre-o amintire Ce imi chinuie...

PoezieAtelier

schimbari

de Iulia Negreanu

Anii surzi se-neaca-n nelinistea din noi, Umbre rupte-n gene gonesc gemand strigoi. Se pierd rasete-n randuri… Obscure stau sub lampa ceruri iar arzande In lanturi de suspine zambete luminande Se...

PoezieAtelier

Schimbari

de Tomescu Ionut

Titlul e totuși general, în ziua de azi sunt schimbări în multe din aspectele vieții. Mă voi referi însă la schimbările din mentalitățile noastre privind dragostea, iubirea dintre bărbat si femeie....

EseuAtelier

schimbări

de Oana Izbașa

te reîntâlnesc din când în când, poate de dragul trecutului, sau de dor, la răscrucea noastră de drumuri, știi tu, fix în locul unde strada mureșului se ciocnește cu vladimirescu, acolo unde ni se...

Atelier

Schimbari

de Vardea Claudiu Andrei

Vrei sa scri? Privind la Lună?! Doar cu mijloace moderne Pune-te acum si cerne Poezia de minciună Cum să spunem că iubirea Ce de veacuri ne robește Ce in ochi ni se citește Ar putea sa-și schimbe...

PoezieAtelier

Schimbări

de Boitor Valerian

Nu credeam vreodată că voi putea Învăța să merg pe apă Cu două cutii legate de ochiul minții Pervertit în diavoli adormiți În mine în vremea asediului Fundelor roșii prinse de călcâiul Sferei din...

PoezieAtelier

schimbări

de Ottilia Ardeleanu

după multă vreme ies din casă hotărâtă să-mi vizitez o prietenă amețesc de schimbări clădiri impozante de jumătate de an încerc să mă schimb m-am întors împotriva mea așa e când tolerezi oamenii cred...

PoezieAtelier

Schimbări

de Daniel Aurelian Rădulescu

”Visuri”, visele au devenit Și proastele sunt în ”succesuri” Top; în politica de ”dresuri”... Făcăturile de îndobitocit! ”Și”, nu mai este o legătură, E pus oriunde-ntre cuvinte La snob și la...

PoezieAtelier

Schimbări

de Cristian Petru Balan

Îmi retrăiesc trecutul cu-ndreptățită milă: Iluzii, vai! Iluzii-au fost plăceri, visare... Ciudat! Prin foc trecusem, prin duș de deșteptare, Și zborul mi se frânse-ntr-o mlaștine umilă. În gând, în...

PoezieAtelier

Schimbări

de Cristian Petru Balan

Sunt oameni ce se schimbă din miez înspre afară, Încât iarna dintr-ânșii devine primăvară, Iar crengile-nghețate din firea lor săracă, Cu flori, apoi cu fructe gustoase se îmbracă... Statura lor...

PoezieAtelier

schimbări

de Zburlea Ariana

în seara când ne-am despărțit sufletul s-a ascuns sub mantie gri, a îmbătrânit cu zece vieți și i-am pus candela s-adoarmă. în seara când ne-am despărțit au dat jos toate felinarele galbene care...

PoezieAtelier

Schimbări în schemă

de Jan Lulu Stern

Schimbări în schemă 30 iulie 1980 Am intrat in Paradis prin usa din dos , O intrare modesta , curata , Fara vre-un Petru privind fioros , In locul lui , o fata Nu-mi ceru acte , decoratii ,...

PoezieClasic

Schimbari inauntrul meu

de Chelaru Maria Rozalia

Acolo unde nu de mult era lumina incep sa se cuibareasca inchipuiri de monstri veniti din alte timpuri sa aduca tacere peste rani. Nu mai aud glasuri care sa ma indemne sa ma nasc din nou in alte...

PoezieAtelier

Schimbari in lumea lor

de gavrila teodora

E stupid de normal,simplu ca o linie dreapta Ca un sunet lin,frumos,fara intreruperi,fara intuneric …lumina ustura inca mai suspin dupa urma bocancului din tavanul ce miroase proaspat a vopsea.. dupa...

PoezieAtelier

schimbări tomnatice

de Vătafu Gabriela Teodora

strâng amintiri într-un borcan verzui cu găuri date-n capac să respire mama a înecat strugurii și gutuile el a rămas singurul cu suveniruri adăpostite în pereții translucizi

PoezieAtelier