Valentina Ardelean

E-un sunet morbid în grădină Ce-așteaptă răspunsuri în zori, O salcie curge din lună, Se scutură pe trecători. Un vânt care fuge prin frunze Salcâmii îi scutură-n nori; Pe muchii de ramuri

Doare tăcerea ce-mi cade pe suflet Și din cutie iese, pe furiș, un urlet. Aleargă sub lumina de gheață, uscată, Atârnă de lacrimi ce n-o vreau udată. Urletul surd se pierde în vale,

De mult prea multe zile, De și mai multe nopți, Te vreau să-mi fii aproape, S-alungi demonii toți; Să-mi spui povești în șoapte, Să-mi dai sărutări dulci, Să mă ții strâns în brațe, De-aici

Plecate sunt privighetori, prin norii cenușii Și-au mai rămas doar trandafirii goi; Cu spini țepoși intră adânc în corpurile vii Și sângeriul râu se-așterne printre ploi. Petale veștejite cad