Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"[trecea la un clik distanță de bărbie]"20068 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefan Augustin DoinașȘD

Ștefan Augustin Doinaș

AutorClasic

26 aprilie 1922 – 25 mai 2002 Născut în comuna Caporal Alexa din județul Arad, Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre poeții cărturari, o figură de maestru olimpian, amintindu-ne de scriitorii altor vremuri. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul "Viața" în 1942. A debutat în 1939, cu o poezie, în "Jurnalul literar", câștigând apoi, cu volumul "Alfabet poetic", în 1947, premiul Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. Din cărțile sale ulterioare de versuri, care i-au consolidat un renume de autor fundamental al poeziei românești, menționam...

61 poezii, 0 proze

BV

Boris Vian

AutorClasic

M-am născut din întâmplare, pe 10 martie 1920, la poarta unei maternități care era închisă din cauza unei greve. Mama mea care era gravidă cu operele lui Paul Claudel (de atunci nu pot să-l suport pe Claudel) era în luna a treisprezecea și nu mai putea ajunge la Concordat. Un preot, un om sfânt care trecea pe acolo, m-a adunat de pe jos și m-a liniștit: eram, într-adevăr foarte urât (...) Din fericire, o lupoaică flămândă, care tocmai îl născuse pe Pierre Herve (asta înseamnă că am aceeași vârstă cu el, conform teoriilor lui Einstein despre simultaneitate) m-a luat sub elitra ei și m-a alăptat. Am crescut puternic și înțelept, dar am rămas în continuare foarte urât, pentru că eram împodobit cu un sistem pilos discontinuu, deși foarte dezvoltat. De fapt, fașa mea semăna foarte tare cu fața Victoriei din Samothrace.

0 poezii, 0 proze

Henryk SienkiewiczHS

Henryk Sienkiewicz

AutorClasic

Henryk Sienkiewicz (n. 5 mai 1846 Wola Okrzejska - d. 15 noiembrie, 1916 Vevey) romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905. Sienkiewicz s-a născut la 5 mai 1846, în familia unui mic arendaș, care cultiva la copiii săi tradițiile cavalerești și patriotice, învățându-i pe de rost Cântecele istorice ale lui J.U. Niemcewicz înainte de a-i învăța să citească. Un unchi al tatălui slujise regelui Stanis³aw August, iar Kazimierz, fratele scriitorului, cade, la 1871,în războiul franco-prusian. Sienkiewicz nu a fost prea silitor la învățătură. Îl atrăgeau mai mult lecturile și portretele cavalerilor în armuri, care împodobeau o biserică în stil gotic de pe strada Œwiêtojañska, din Varșovia, pe care trecea zilnic spre gimnaziu. În anul 1865 părăsește școala, fără să-și susțină examenul de maturitate. O va face un an mai târziu, când își începe, tot la Varșovia, și studiile superioare, întîi la facultatea de...

11 poezii, 0 proze

MarcelaM

Marcela

AutorAtelier

Se intreba oare cineva cine sunt?! Nici macar eu...Totusi sa trecem la treaba. Biografia?!-Arhiva prafuita de agonia timpului Uitata pe coltul unei buze uscate A vrajitoarei batrane - Soarta. Eu - nascuta atunci si inca nu decedata, Insir biografia unei vieti inca virgine. Bantuie pe ici-colo si dincolo cineva, Ce isi doreste sa traiasca frumos. Fericirea o imaprte cu suferinta Se bucura de fiecare nota din muzica clasica Dansata in armonia vocii lui Pavarotti. Adora natura,linistea,haosul Adierea vantului ii produce extaz. Raza de soare o incalzeste ca iubirea de mama Luna ii asculta secretul noptii Norii spulbera gandurile adunate Si fulgerul o trezeste la realitate. Apa dulce de izvor ii amorteste buza. Iubeste viata, uraste moartea Simte durerea prin muzica Exprima sentimentul prin vers Iubirea o transforma in note muzicale Note intregi,doimi,patrimi,pauza mai lunga Si din nou pe scara portativului O patrime si-o doime isi face loc. Bataia inimii e un semn ca traieste. Respecta...

1 poezii, 0 proze

AI

ana ion

AutorAtelier

Viata nu consta in realizarile materiale, pentru ca dupa ce mori ele raman aici, pe Pamant! Viata consta in cultivarea sufletului, in acumularea cunostiintelor necesare pentru a trece la urmatorul nivel! Viata este un joc!

2 poezii, 0 proze

Dimache ConstantinDC

Dimache Constantin

AutorAtelier

Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)

4 poezii, 0 proze

Giovanni ArpinoGA

Giovanni Arpino

AutorClasic

Nascut la Pola, in Iugoslavia, Giovanni Arpino (1927–1987) s-a stabilit de timpuriu in Italia. A colaborat, in calitate de ziarist, la doua mari cotidiane din peninsula, La Stampa si Il Giornale. In proza sa, Arpino a investigat cu subtilitate conflictele care-l opun pe individ societatii, intr-un stil ce trece de la elegie la ironie si grotesc. Romanul Il buio e il miele (Intunericul si mierea, Humanitas, 2003) a fost ecranizat in doua randuri: in 1974 (cu Vittorio Gassman in rolul principal) si in 1992, sub titlul Scent of a Woman (cu Al Pacino – Oscar pentru acest rol). Carti: La suora giovine (1959) Un delitto d\'onore (1961) Una nuvola d\'ira (1962) L\'ombra delle colline (1964) Il buio e il miele (1969) Randagio e l\'eroe (1972) Il fratello italiano (1980) La sposa segreta (1983) Passo d\'addio (1986) (Info: Humanitas)

1 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

Rafail NoicaRN

Rafail Noica

AutorClasic

Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...

5 poezii, 0 proze

NR

Noica Rafail

AutorClasic

Parintele Rafail Noica Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară (practicarea credinței se reduce doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare). La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) și cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În...

2 poezii, 0 proze

[trecea la un clik distanță de bărbie]

de Daniel Dăian

pentru că era curgătoare în mintea ei era deschisă din toate porțile când se lăsa dorită pas cu pas minut așezat caligrafic lângă alt minut ortografic maimuța predestinată să urce în lume s-a...

PoezieAtelier

e ceasul întunericului

de Crina Albu

te întrebi iubitul meu suflet frânt din lumină de ce atâtea măști în lume lupii în timp de secetă zic că e cool să poarte blană de oi e plină planeta prințul întunericului a ascuns la vedere marele...

PoezieAtelier

Soare în Miez de Noapte - Capitolul 2

de Elena Kostenczyk

2. O Carte Deschisă Mi-am sprijinit spatele de nămetele moale de zăpadă, lăsând pudra uscată să se remodeleze după greutatea mea. Pielea mi se răcise...

ProzăAtelier

tête-à-tête, NIG și scriitoarea Theo Anghel

de Nuta Istrate Gangan

Astăzi îmi împart plăcerea și intimitatea unui nou tête-à-tête cu scriitoarea Theo Anghel. Am zâmbit citind. Bineînțeles că am fost google-ită și the woman in me a ieșit la iveală,...

Atelier

Soare în Miez de Noapte - Capitolul 10

de Elena Kostenczyk

10. Teoria - Îți mai pot pune o întrebare? îmi ceru ea în loc să-mi răspundă. Eram nervos, aşteptându-mă încordat la ce-i mai rău. Şi totuşi, cât de tentant...

ProzăAtelier

Toamna

de george lupascu

= Toamna= Când toamna ne-mbracă, în galben veșmânt, În brume și ploi, tot mai reci; Trimit o tăcere, să-ngroape-un cuvant, Prin vise,pe unde-mi mai treci. Pierdut printre cețuri, în zile pustii,...

PoezieAtelier

Melancolia culegătorului de fructe moi 1

de Pestrea Ion-Daniel

Un mod sigur de a eșua ziua în stâncile derizoriului, gândea Eh Oh Haralb, ar fi s-o planific riguros. În același timp, satisfacția de pe urma ei ar fi neînsemnată fără sistematizare. Iată o nouă...

ProzăAtelier

Fiind student pe NET eu navigam

de MIRCEA POPA

NOTA:Dat fiind existența în conținutul unor termeni foarte familiari din limbajul computerelor,am explicat la sfârșit cu asterisc explicația termenilor. Fiind student pe NET (*1) eu navigam Și mă...

PoezieAtelier

Triburi și cratere XIV

de Pestrea Ion-Daniel

La nivel teoretic, am făcut și eu parte din această populație tribală, până de curând, socoti Jory, care mai avea un pic de energie să alerge, deși tot patina pe loc. Un vârtej de praf se formase...

ProzăAtelier

niciodată nu am scris o scrisoare de dragoste

de Carmen Sorescu

* * * * îmi amintesc în școala generală un băiat care învăța dimineața/ eu după-amiaza/ și stătea în aceeași bancă cu mine/ ne vedeam doar când ne mutam/ el își lua ghiozdanul/ eu îl puneam în...

Atelier