Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"[iubito lucrurile suficiente]"20108 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Tomița AndreeaTA

Tomița Andreea

AutorAtelier

Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.

6 poezii, 0 proze

Alina AgaAA

Alina Aga

AutorAtelier

Am slujit in viata la mai multi stapani si din fiece clipa mi-am facut chip cioplit. De-ar sti lucrurile stinse cat le-am iubit, ar capata un suflet numai sa ma planga. Nimic din ale lumii n-am defaimat prin nepasare. Si astfel am lunecat infrigurat si trudnic pe nimicul ei. Stiu cine sunt si stiu unde vreau sa ajung. Dar drumul mi-e brazdat de viata si gropile ma impiedica sa ajung la tine....tu cu drumul lin.

6 poezii, 0 proze

Allen GinsbergAG

Allen Ginsberg

AutorClasic

Irwin Allen Ginsberg (3 iunie 1926, Paterson, New Jersey - 5 aprilie 1997) a fost un poet american postbelic, aparținând așa numitei generații beat. Este cunoscut pentru celebrul poem postmodern Howl. Și-a manifestat deschis dezaprobarea față de Războiul din Vietnam. Tatăl lui Ginsberg a fost fiul unui profesor și poet, Louis Ginsburg, iar mama a fost o femeie cu convingeri comuniste, care s-a îmbolnăvit psihic și a murit destul de tânără. După terminarea studiilor de drept la Universitatea Columbia a avut diferite slujbe, de exemplu critic literar la revista Newsweek. Publicarea în 1956 a cărții „Howl and Other Poems” l-a identificat imediat ca adept al generației beat, lucrările sale ulterioare fiind și ele împotriva materialismul american și pentru găsirea unei noi forme de exprimare. Mare iubitor de călătorie, Ginsburg a trăit să vadă sfârșitul generației beat, în ultimii ani stilul său literar putând fi descris ca antiautoritar. În ultimii ani de viață a fost budist, după ce s-a...

60 poezii, 0 proze

VD

Vitalyus Maximus Decimus!!!

AutorAtelier

Daca iubesti intradevar stelele,priveste spre ele si chiar daca ajungi pana la ele,sa nu uiti niciodata ca FERICIREA este mult mai departe!!! Vei realiza cand vei privi inapoi asupa vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai iubit si ai facut lucruri in spiritul dragostei...Nu plange pentru ca a apus soarele,lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele.... Azi sunt aici,maine nu se stie,dar poimaine dispar!!!

1 poezii, 0 proze

I

ionut

AutorAtelier

Iubesc asa cum iubesc si nimeni nu o sa ma invete sa iubesc caci stiu sa iubesc Cand m-am nascut ... cineva mi-a daruit o poza rosie..Era inima mea ... Mi-a spus sa am grija de ea si sa n-o daruiesc nimanui ... numai lucrurilor sfinte ... marilor si stelelor Dar eu nu am ascultat si am daruit-o.Ea a inceput sa se joace cu "ea" de-a fericirea ... pana cand s-a plictisit ... Apoi a aruncat-o in spinii unui trandafir. Am gasit-o ... era ranita si plangea ... de durere si tristete ... Am incercat sa o vindec cu orice P.S Nu uita: Sa iubesti de ajuns sa fi iubit cat se poate ...

1 poezii, 0 proze

Mariana CârdeiMC

Mariana Cârdei

AutorAtelier

CURRICULUM VITAE Numele și prenumele: CÂRDEI V. MARIANA Data și locul nașterii; 04.08.1947, Joseni, județul Harghita Studii: Liceul Școala postliceală de stenodactilografie și secretariat – secția Limbi străine Profesia: secretar-stenodactilograf-contabil, în prezent pensionară Locuri de muncă: Ministerul Agriculturii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Afacerilor Externe - Ambasade Copii: o fiică, Florence-Susanne căsătorită cu Joseph Pandeli Contact: mianacardei2006@yahoo.com M-am născut în Ardeal, unde mi-am petrecut primii ani din viață, apoi împreună cu părinții mei, Stefania si Vasile, ne-am mutat în Dobrogea unde am absolvit Școala generală. Mi-am petrecut vacanțele la bunicii mei – țărani din satul Coslugea – județul Constanța, unde m-am format ca suflet iubitor de natură și am descoperit frumusețea locurilor, lucrurilor și faptelor. Am învățat ce înseamnă cinstea, dreptatea și spiritul de întrajutorare. Liceul l-am absolvit la...

44 poezii, 0 proze

George SorinGS

George Sorin

AutorAtelier

Tu, orhidee ce îmi porți zâmbetul în noapte Corola inimii deschide-o sub roua dimineții... Și spune-mi, iubito, când visul ne cuprinde Ti-e dor de-mbrătisarea mea în care să te pierzi pentru o clipă?

14 poezii, 0 proze

Helena SchmetterlingHS

Helena Schmetterling

AutorAtelier

Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari. Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul. Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste. Despre sufletul meu stiu...

17 poezii, 0 proze

Stelian STANCUSS

Stelian STANCU

AutorAtelier

Născut în Izvoru, județul ARGEȘ, la 29 noiembrie 1966. Studii: Școala primară în Izvoru Liceul Economic din Pitești Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Academia de Studii Economice din București Facultatea de Matematică, Universitatea București Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucuresti Master în Drept, Specializarea: Științe Penale și Criminalistică Diploma de Doctor în Economie, Domeniul Cibernetică și Statistică Economică. Ocupația actuală: Profesor universitar doctor și Mediator autorizat Publicații literare: 1. Volumul de poezie “URME PE NISIP” (“Introspecție Sentimentală”), Editura PACO, București, ianuarie 2014. 2. Volumul de poezie “UN NOU ÎNCEPUT” (“Viața la timpul prezent”), Editura Rao, București, aprilie 2014. 3. Volumul de antologie “PRIVEȘTE VISÂND, IUBITO...”, Editura Editgraph, Buzău, noiembrie 2014, coautor. 4. Volumul de antologie “MAGIA SÃRBÃTORILOR DE...

632 poezii, 0 proze

L

lucia

AutorAtelier

Am 16 ani.Gandesc matematic, iubesc poezia lui Minulescu.Sunt din Constanta,Invat la Liceul Mircea cel Batran si sunt clasa a 10-a.Am intrat pe acest site pentru ca prietenul meu mi l-a recomandat.Imi place sa citesc poeziile despre iubire pentru a vedea cum percep cei din jurul meu acest sentiment.Atat.Eu reprezint mai mult decat 2 randuri...

13 poezii, 0 proze

[iubito lucrurile suficiente]

de Daniel Dăian

sunt tulburi pentru că nu au cuvinte să alerge printre aceste rânduri cuminți

PoezieAtelier

Blues de guler alb(astru) [2]

de Realdo Tokacs

L-am lăsat pe Realdo în pasajul de la Unirea, cu căștile în urechi și cu Bono strigând în ele: Hello, hello / We’re at a place called Vertigo.. Merge încet cu mulțimea turbionară, pe lângă zidul...

ProzăAtelier

the lost of my presence

de oana maroti

I. Prăfuit și cald Știți vremurile alea, în care bărbații își scoteau nevestele în oraș, la operetă, le scriau poezioare penibile, care le plăceau atât de mult și le aduceau emoționați flori,...

ProzăAtelier

carusel

de marin badea

nu mai ești, străzile care ți-au purtat pașii sunt pelicule dintr-un film mut, suntem numai gesturi oprite la jumătate, ceea ce urmează vom avea timp suficient să deducem nici îmbrățișările tale nu...

PoezieAtelier

Daca nu ar fi plouat

de Ioana Nosta

Tare mult mai plouă aici, se gândi în timp ce se străduia să-și stăpânescă umbrela gârbovită de picurii mari și reci. Nu se afla decât de o săptămână în orașul celor trei culori și în tot acest timp...

ProzăAtelier

Înainte de magnolii (17)

de Florentina-Loredana Dalian

Înainte de a părăsi Parisul, David a trecut din nou pe la atelier. Nu mai purta haine elegante, arăta mult mai modest și parcă nici nu l-ar mai fi interesat, părând mai degrabă preocupat de ceva ce...

ProzăAtelier

Ludice V: Negru și roșu

de Cirstea Nicolae

Am găsit un indian... Stătea nemișcat pe un covoraș roșu, lângă poarta mea. Medita. Lotusul lui era perfect și dacă n-ar fi adiat vântul cât să-i miște ciucurii covorașului aș fi zis că e statuie. În...

ProzăAtelier

Epitaf Adolescenței

de Ionescu Alexandru

ca un ochi lipsit de vlagă te asemăn pustiului inimii mele fărâmițate. ploaia e tot mai nepătrunsă și mă amenință cu un pumn rece și înghețat. măcar dacă s-ar sfârși mai reede moartea scheletică......

Atelier

am cunoscut

de Irina Lazar

am cunoscut câțiva poeți și asta mă face mai importantă nu i-am iubit pe toți nu i-am văzut pe toți așa cum aș fi vrut nu am putut să împart cu toți lucrurile pe care aș fi vrut să le împart nu le-am...

Atelier

Cronica tragediilor mărunte - 9

de marin badea

Suficienți și aroganți - așa trec anii, năuci ca o pasăre cu penele ude de praf, că nici leac pentru suflet încă nu s-a găsit, nici pentru pileală, nici pentru tulburările minții, când inima ți-o ia...

ProzăAtelier