"[învârt o lume întreagă pe gânduri]" – 7949 rezultate
0.04 secundeMeilisearchm.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Maria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Mihail Dumitru
Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...
5 poezii, 0 proze
VIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Martin Andra
Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sau mai nefericita. Imi amintesc ceea ce am fost odata si tanjesc cu o dorinta masochista sa invat din nou ambitia, sacrificiul, placerea de a fi pe culmile acestei lumi. Sunt in cautarea a ceva ce nu as putea sa definesc, poate o simpla cautare de sine sau poate mai mult. Primul an (la facultatea de litere), asta ar putea sa nu insemna nimic sau ar putea sa insemne totul. In orice caz este singurul lucru rezonabil cu privire la persoana mea.
4 poezii, 0 proze
Antal Claudiu
Un tanar cu o pasiune pentru proza ce nu are un gen si o incadrare intr-un curent. Nu invart cuvintele destul de bine pentru a fi poet, cu atat mai putin pentru a fi un scriitor dar, dupa vechea vorba din popor, "incercarea moarte n-are".
1 poezii, 0 proze
Eduard Ialomiteanu
M-am nascut o data cu zorile, intr-o zi de sarbatoare. Dumnezeu si-a descoperit tampla si dupa atata truda dupa o saptamana de Creatie, am aparut si eu sa tulbur linistea Lui. De atunci il tot caut .. ma invart in jurul Adevarului fara sa-l zaresc. Dar imi ramane Verbul. Tot ce ating ma arde pentru ca il simt pe El. Iar tot ce fac ma doare .. lipsa desavarsirii. Sunt un simonist care vrea sa creeze aidoma magului, spirit. Eu nu ma joc cu cuvintele, ci doar ma folosesc de ele pentru a exprima ceea ce e traitor in mine.
30 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
ursu izabela
o viata boema,traiesc,sunt fericita ca traiesc,iubesc,sunt fericita ca pot iubii,invat,sunt fericita ca mai am atit de multe de invatat,dar am grija cum traiesc,ce iubesc si ce invat.
2 poezii, 0 proze
[învârt o lume întreagă pe gânduri]
de Daniel Dăian
prefer lumile mici și slab iluminate pentru că încap ușuratic într-un pumn de femeie nu dor puțin doar îmbătrânesc mai mult ca niciodată
ganduri reci
de hasmasan maria
Zilele si noptile imi sunt pustii...Ma sufoca un aer plin de tipete...Simt ca traiesc intr-o realitate transfigurata, intr-o lume chinuita de dureri mult prea adanci! Siluete sinistre se invart in...
Gogyohka
de Cornelia Georgescu
81. gogyohka tablouri și flori raze de lumină curcubeie de poezie miros proaspăt de tipar suflete zbuciumate 82. gogyohka iarba și copacii respiră prin fotosinteză oxigenând aerul poluat de noi cu...
Mesaj
de Laurențiu Nelu Rădoi
Peste viața-a cărei soartă năpustită pe-astă lume O aduse renăscută, însă cu un alt nou nume, Se petrece trupul nostru, monument zidit din patimi Construit cu-atâta trudă, dărâmat cu multe lacrimi....
Mesaj
de Laurențiu Nelu Rădoi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Peste viața-a cărei soartă năpustită pe-astă lume O aduse renăscută, însă cu un alt nou nume, Se petrece trupul nostru, monument zidit din patimi...
Pescarul- pește
de Octavia Sandu
Pescarii își desfăceau complicatele ustensile, verificau puterea silcului și legătura acului din coadă. Era în jur de 4 dimineața. Un termos fierbinte făcea să pară mai friguroasă, mai nălucitoare...
Lumea mea
de Diana Elena
Lumea mea începe încet, Cu ceai aburind într-o cană crăpată, Cu pisica dormind pe-un colț de caiet Și cu mine, desenând o lume mai dreaptă. Nu strălucește, dar e curată, Cu gânduri ce vin și pleacă...
Nopți păcătoase de insomnie
de Oarga Liliana Serafina
Cum este posibil să iubești în același timp bărbați diametral diferiți? Îmi amintesc mâna întinsă ce ținea inelul de argint. Îl înapoiam. Fusesem pentru câțiva ani logodnici ideatici într-o lume...
Grame
de Daniela Stanciu
Era iarnă,un sezon friguros! Nu aveam decât un palton gros! E incredibilă zăpada de afară! Vroiam ca sufletul să nu mă doară! Oarbă bătrânică am întâlnit! Ieșită să se plimbe cu al ei pisic! Ea mi-a...
Fața lăuntrică
de Ottilia Ardeleanu
Volumul de față, apărut în 2007 la editura Cartea românească, este împărțit în trei secvențe poetice: I. Insomnie , II. Fața lăuntrică , III. Lumină , primele două de aproximativ aceeași dimensiune,...
