ține-mă de mână când

Începi foarte bine cu primele două strofe. Limbajul e concentrat şi percutant. Pot accepta şi repetiţia stelelor care dau de pământ cu tine, în aceste tablouri simboliste, pentru simetrie şi accentuarea ideii. Acolo la până oasele devin casante, aş renunţa la casante. E descriptiv. Ai folosit deja subţierea, e suficient. Tocmai bune de dat câinilor, ar ajunge. În strofa a treia, primele două versuri sunt bune, puternice, descriu, pe scurt, planul vertical şi cosmogonic al acţiunii, ca o recapitulare, dar şi ca un îndemn. Iar apoi treci la firele de păr, o imagine banală, care mă scoate din cadrul expresiv şi puternic de până atunci. Strofele care urmează diluează tot ce ai cosntruit anterior, în plus te şi repeţi. Folosofia e ieftină rău acolo, dacă e să folosesc un limbaj neortodox. Iar melci, iar dragoste pe frunze, iar îmbrăţişări, ieftin şi siripos. Dacă ai putea rezuma totul de acolo în 2-3 versuri la fel de puternice şi concentrate ca în orimele două strofe, ai face un poem straşnic. Succes!

Va multumesc pentru parere si sugestii.