vișine

areolele mele au prins vișine

ce-ți împung sfârcurile și fac scandal

până izvorăsc râuri de lapte rece

așa a început totul

ne atragem ne respingem ne topim

într-o singură culoare

ca două statui fără mâini ce se-mbrățișează în același secol

cu brațe rugoase de liliac

zeci de catifele cloșate trec printre noi

ca trenurile japoneze ieșind și intrând în gară

pe curbe de doi milimetri

ne învelesc și dezvelesc fețele spatele piepturile

se contractă și ne strâng în noduri

lasă-ți capul pe spate abandonează-l

noaptea e un cer ca o pungă cu cerneală și pulsează anxios

a carotidă într-un atac de panică

se scutură de stele pe noi

ca bellucci când are părul proaspăt spălat

și auzi cum cresc vișinele tuturor sânilor din galaxie

ca o rugăciune fără virgule până la orgasm

pielea respirând doar piele cu sărutul unui cutremur

de magnitudine alarmantă

firele de păr ale pubisurilor noastre se caută și

se-mpletesc ca-ntr-o capcană pentru degete

aproape că devin limbi care ne tachinează psihotic dorințele

cet obscur objet du désir

gura ta îmi înghite cu zgomot suspinele și aerul

pe care-l expir de parcă tot aburul din jurul și dinăuntrul corpului meu au ajuns lichide

saliva care curge în colțurile buzelor ți-amintește că te-am invitat să stai în vraja mea

și tu ai făcut una mai mare

că deja vedem în orizont cum crapă norii și prin ei cad pletele tăiate ale îngerilor

ei ne privesc aburind cu mirare geamurile din grădină

îmbrăcându-se în rochii cu corset

li se arată conturul dragostei noastre pofta

și nici nu știm dacă vreodată punga de cerneală se va sparge

pentru a ajunge în miezul soarelui ei