Poezie
Pustnicul
1 min lectură·
Mediu
Stinghera noapte
Ce adulmecă fiece suflet,
E-o cetate veche,
Fiin’că stingheră se surpă,
Glorioasă se-nalță
Și-și așteaptă căpriorii
Să-i învăluie înc-o dată
În tristul vals de mătasă
Ce-a făcut-o să rămînă mută.
Cu botul lor lasciv
Se-ncîntă-n apa-nghețată de lună,
Și inima unui pustnic tresare.
Poate-i al Domnului pas.
Brațe de lavandă biciuiesc
Necunoscutul boltei
Vegetația se închină
Cu tot cu zumzet și nostalgie
Unei seri cu ochi negri și plini.
Și nimeni nu vrea să simtă
Amărîta gheat-a pustnicului
Ce se-neacă în țărînă.
Pe cînd lumina sinucisă
Îi dansează supărată
Între dinți; adînc, în vene.
Sordidul pas al unui căprior
Se pierde în tăcerea lumii
Și pustnicul nu mai zărește pe nimeni
Să plîngă-mpreună același decor.
002031
0