Poezie

Miraj

Și dispare.

2 min lectură·24 mai 2017

Mediu

Se-așează o pasăre la fereastra mea

Cu tăcerea copilăriei surdo-mute

Nu m-aștept la o alinare, la un cînt

Dar o simt – își cutremură aripa rece

Și dispare.

Lumina se scurge agale pe sub pleoape

Cade și ea, cu vrajbă, în mormînt

Îi aștept revenirea cu obrajii tremurînd…

Dar vine ceasul cînd mă mîngîie pe gene, blînd

Și dispare.

Mama e precum o salbă de tristeți și rugăciuni

Zîmbește mereu și nu-i pot răspunde nicicînd

Se uită la mine, se uită la ceas

Nimeni, nimic nu spune.

Dar vine la urmă, obosită și matură

Surîsul ei adînc mă-nfioară

Cu buzele descătușate… abia-mi murmură.

Dar n-o aud...

Și dispare.

Mă strînge umil, la pieptul său, Melancolia

O veche și neagră consoartă aproape depărtată

Cu un șirag de perle ce par că s-au topit,

Îmi îngînă blesteme și-i mulțumesc pentru vioară

Dar cînd îmi simte sărutul, mă uită, mă reneagă!

Și dispare!

Și dacă simt că pînă și bălțile putrezi au devenit lut,

Nu mai există speranță în agonia seacă a vremii

Nu mă mai petrece nici o umbră de înviere

Atunci mă consolează cu suspinu-I lipsit de identitate

Are flori în mîini și-n Spirit ce nu trebuie udate nicidoată

Se-ndură să mă gîdile cu daruri și cu harpe,

Cu îngeri molatici pe care nu-i cunosc;

Cinstim cei mai virtuoși munți cu pașii noștri,

Iar la o privire către Lume, de sus, văd Melancolia!

Mi-atinge obrazul din suflet și întreabă: doare?

…Și dispare…

002.285

Zburlea Ariana. “Miraj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zburlea-ariana/poezie/14107744/miraj

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.