Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Oare cum e să umbli când tot ce tremură mai tare este însăși inima ta

lui Andrei

1 min lectură·
Mediu
unui copil nu-i trebuie decât o singură clipă și va atinge vârful maturității
o singură clipă când teama de dragoste crește în aceeași măsură în care crește și teama de moarte
ferestre lichide în care Dumnezeu a presărat sâmburi de păsări
într-o zi toate vor împânzi cerul până la ultima
cele mai adevărate lucruri dor cumplit
iar adevărul e că viața aceasta nu ocolește pe nimeni
mai întâi carnea, apoi pielea
sfărâmată ce nu mai există
uneori să te vindeci înseamnă să pășești din patul suferinței deasupra norilor cu un suflet nou în care s-au născut munți
și în toate vârfurile lor lăcrimează cu blândețe alți oameni.
(iar în locului piciorului zdrobit se vor șterge toate lacrimile,
toată suferința înghițită-n sedative puternice într-o cameră ce respiră durere
în fiecare noapte ca pe ceva firesc
căci nimic nu se pierde cu adevărat
o ființă care a iubit o altă ființă va primi viață veșnică tot așa cum o mână care a mângâiat o altă mână va primi iubire veșnică).
Photo credits: Jordanna Kalman-LENSCRATCH
041138
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Zavalic Antonia-Luiza. “Oare cum e să umbli când tot ce tremură mai tare este însăși inima ta .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14184384/oare-cum-e-sa-umbli-cand-tot-ce-tremura-mai-tare-este-insasi-inima-ta

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Ș
șters
Un poem trist, o lecţie despre viaţă şi maturizare forţaţă. Dar nu dispare speranţa, optimisul, fiindcă, aşa cum spune autoarea, nimic nu se pierde cu adevărat. Poemul, chiar dacă este o dedicaţie, îi atinge pe foarte mulţi. Nu am cum să nu empatizez. Ca structură, este alcătuit din versuri aforistice împletite cu versuri încărcate de sensibilitate, declanşând emoţii puternice. Mâna este sigură, limbajul este armonios.
0
@teodor-dumeTD
Distincție acordată
Teodor Dume
un text construit pe un soclu durabil
citit, plăcut,

luminez
cu sinceritate!
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
Este un poem despre fragilitate, nemurire; despre cum suferința este inevitabilă ieții, nu te ocolește și pot fi sinonime. În spatele acestei suferințe se află o iubire, aceea iubire care traversează dincolo de moarte (/o ființă care a iubit o altă ființă va primi viață veșnică /), că gesturile de iubire sunt cele care dau sens vieții.
Poemul vb despre filosofia vindecării ca o renaștere, ca și când vindecarea este inclusă suferinței, ca o matrioska, în care suferința este depășită prin renaștere și prin legătura dintre ființele umane.

ce nu imi e clar la lectură
1. iar în locului piciorului zdrobit se vor șterge toate lacrimile
2. în care s-au născut munți
și în toate vârfurile lor lăcrimează cu blândețe alți oameni

un tonus pozitiv se degajă din tot poemul.
0
@zavalic-antonia-luizaZA
Ionuț Caragea,
Teodor Dume,
Ștefan Ciobanu

Mulțumesc domniilor voastre pentru popas, lumină, cuvinte de încurajare. Poate că nu am găsit întocmai cuvintele potrivite, poate că inspirația m-a și părăsit de ceva vreme, poate că are legătură cu faptul că am trecut sufletește printr-o perioadă mai întunecată și am încercat să scot aici tot acest rău. Acest poem a fost scris special pentru verișorul meu, care la doar optsprezece ani a trecut prin infernul războiului, cu ajutorul lui Dumnezeu s-a întors acasă viu, având o rană care nu va putea fi vindecată vreodată (atât fizică cât și sufletească). Înfricoșător prin ceea ce trec semenii noștri, oameni care sunt atât de aproape de noi. Nu știu dacă poezia mai poate vindeca ceva, dar câteodată e singura ce ne rămâne alături de rugăciune în aceste timpuri greu de îndurat.

Vă mulțumesc pentru empatie și sinceritate,
cu infinită gratitudine pentru timpul și cuvintele dăruite,
Antonia
0