Niciodată nu este prea târziu pentru fericire

când guști cea mai dulce miere din lume
și poți vedea în inima ei toată bucuria florilor
în fiecare colb de polen
că viața lor scurtă este de fapt a noastră
***

aș folosi metafora cu albinele, moartea lor și suferința din ultimul vers al strofei în altă temă

pe tema propusă nu văd să se lege
ar fi ca și când, gustând din miere, simt să spun: ce bună este, bine că au murit.
nu cred că empatia față de sacrificiul acela, poate duce la o stare de fericire

comparativ, suferința războiului întruchipat de soldat, care se transformă în salvator, acolo prinde foarte frumos ideea conform căreia, chiar și suferințele pot aduce feticirea

spor

poate nu am spu totul
“ când guști cea mai dulce miere din lume
și poți vedea în inima ei toate albinele care au murit ”

este o metaforă superbă!
doar că și-ar găsi locul în alt poem

Sunteți unii dintre rarii poeți care strecoară perle aforistice în poezie sau care împletesc, ca și în poemul de față, mai multe definiții aforistice, pentru a crea un tot unitar. Cred că puteți scoate cu mare ușurința foarte multe aforisme din poeme și să participați la concursuri de acest gen. Cel mai important este la Tecuci, iar acolo vine lume foarte bună. Am citit cu foarte plăcere!

o alta imagine pivot a poeziei mi se pare
/căci dragostea înseamnă cea mai adâncă suflare pe care o poți lua vreodată
în plămâni înainte să te arunci în întunericul infinit copleșitor/. da, este o zicere ce poate parea banala, dar pusa in discurs functioneaza ca o reamintire.
buna ideea de a incepe brusc poemul, ca si cand ar fi o discutie in desfasurqre.
ce nu mi-a placut; poti reformula, la o revizuire si daca vrei, primele 3 strofe (paragrafe) ca sa scapi de acel cand care, in contextul de fata, mi se pare suparator la ureche

foarte mare plăcere - rectific

Cuvinte îndemnuri, deschideri ale inimii în situațiile-limită, stări de contemplare a disponibilității sufletești, voințe puse în slujba omenirii, sau armonizări din lumea vietăților ce muncesc zumzăind și se sacrifică pentru idealul lor social: viața stupului să prospere armonios. Fiecare secvență poate fi și poem separat, dar tematica le unește prin iubirea emanată când se dorește acest lucru, ori din instict.

Vindecarea pământului, sau a sufletului împietrit necesită totuși o umezire, măcar din lacrimi adevărate.