Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dragostea ca un fel de ispită cu trup invizibil

1 min lectură·
Mediu
Am învățat despre dependență cu sufletul descompus în atlasul cu oameni ce au sfârșit vii pe acest pământ. Îndur dragostea prin toți porii ce îmbătrânesc încet la fiecare senzație de atingere.
Dintr-o dată am devenit vii, iar întâmplarea face că nimic nu se mai poate așeza la fel ca înainte, apa nu se mai poate extrage din sânge precum iubirea nu se mai scurge înapoi în seringă și transforma izvoarele în locuință nesecată pentru atunci când timpul se va rupe iarăși din noi.
Tu mă ai în singurătate iar în locul cuvintelor mele las frumusețea să îți vorbească. Mă gândesc că devenim albi pentru că viața trebuie să curgă frumos înapoi în lacrima Dumnezeului Celui viu.
Căci noi ne asemănăm unor chihlimbare cu sfârșit creștinesc în împărăția nevăzută a iubirii, ce nu poate fi scrisă în nicio carte din această lume, pe nicio limbă vorbită sau inventată de muritori.
041112
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
149
Citire
1 min
Versuri
4
Actualizat

Cum sa citezi

Zavalic Antonia-Luiza. “Dragostea ca un fel de ispită cu trup invizibil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14171126/dragostea-ca-un-fel-de-ispita-cu-trup-invizibil

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-licanEL
Distincție acordată
Emilian Lican
Animalele sunt dependente de hrană atât cele sălbatice cât și cele domestice. Cele domestice sunt șmechere! Ele speculează de fapt slăbiciunea noastră pentru suflet și o transformă în hrană... Oamenii au suflet și cea mai mare depență a lor sunt sufletele!
Nu trebuie să facem abuz de nici o dependență, aici cred eu, că este problema noastră...
Textul mă bucură, este empatic și foarte bine scris!
0
@ana-sofian-0039223AS
ana sofian
vorbeam despre o înflorire în alb; se pare că acolo ne găsim pacea. Scris sensibil!
0
@leonard-ancutaLA
Distincție acordată
Leonard Ancuta
de altfel mă ocup personal. dacă îmi iese. dar în același timp văd și în discursul tău efortul care resuscitează o inimă. uneori te mai ia valul, dar nu musai in nume de rau, insă mergi pnă la margine și poate fi periculos.pe de alta parte, de admirat curajul, cred ca fara echivoc acest text perita remarcat.
0
@zavalic-antonia-luizaZA
Emilian,

îți mulțumesc pentru cuvintele luminoase. Exact, “aurea mediocritas” este și crezul meu, găsirea acelui echilibru pentru tot ceea ce avem nevoie; când luăm mai mult decât avem nevoie, apar rupturi care nu pot fi reparare cu ușurință.

Ana,

îți mulțumesc pentru semn, mă bucură enorm aprecierea ta.

Leonard,

eu tot încerc să pun iubirea în cuvinte dar de fiecare dată simt cum aș încerca să îndes un ocean întreg într-un pahar. Așa scriu fiecare poem, îl visez perfect și apoi tot nu e așa cum ar trebui să fie. Cel mai interesant lucru a fost că am visat că am scris un poem absolut superb (cel mai frumos pe care l-am scris vreodată) și acum văd cuvintele curgând pe foi, scrise de mâna mea, iar apoi m-am trezit și am uitat tot, inclusiv titlul, mintea mea a reținut doar imaginea cuvintelor scrise pe acea foaie. Îți mulțumesc pentru că verși lumină peste cuvintele mele. Aprecierea ta și a tuturor cititorilor îmi hrănesc inima și ea se tot bucură să crească în alte și alte cuvinte.

Cu infinită gratitudine tuturor celor care au trecut pe aici.
Antonia
0