Poezie
Confesiunile firului de iarbă
1 min lectură·
Mediu
Odată am văzut zborul ieșind dintr-o pasăre. O țineam în mâini, privind misterul ochilor a căror lumină se depărta în viscolul alb, tot mai sus. În trupul despărțirii genele sângerau.
Uneori visez un umăr de singurătate de care încerc să mă sprijin, cu inima la vedere trec prin toate vămile invizibile.
Când închid ochii îmi închipui dragostea ca un desen sublim, întins în abisul norilor. Cine va veni să măsoare adâncimile picurându-și sufletul în fântână și limpezind-o va gusta din apa aceea.
Undeva la capătul lumii cresc noi muguri de aripi în turla de cristal.
041.198
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 4
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “Confesiunile firului de iarbă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14170256/confesiunile-firului-de-iarbaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MCMCMaria Elena Chindea✓al morții, sau poate al expansiunii spiritului, poate genera sângerări și celor prea împământeniți (firul de iarbă) de care lumina se depărtează prin altitudinea (generatoare de singurătate) cunoașterii celor ce deja trăiesc în alt plan de conștiință! Și evident dragostea ce poate fi cunoscută doar când sufletul nostru are forța înălțării în acel „abis al norilor” - altfel ne paște zdrobirea! Văd multe chei de deslușire a acelor „vămi invizibile” Antonia, și-mi place că poezia ta lasă posibilitatea și libertatea de-a filtra curcubeic înțelesurile - în funcție de cunoașterea și imaginația fiecăruia!
0
NCE ceva aici care mă atrage. Probabil misterul, faptul că lucrurile rămân suspendate într-o lume fără margini, mă plimbă deasupra unei realități palpabile, într-o lume onirică în care se caută un punct de sprijin.
0
CȘDistincție acordată
” Odată am văzut zborul ieșind dintr-o pasăre.”
- odată am văzut și eu zborul cum ieșea dintr-o pasăre, pe bune, și intra în mine, apoi alergam alergam pe toloacă, țineam de-asupra capului un batic de mătasă în vânt, și o parte din mine se-mprietenea cu zborul ...
Antonia, înstelez pentru că nu există altă cale, alt răspuns la poezia ta, iar
” la capătul lumii cresc noi muguri de aripi în turla de cristal.” și totuși se pare că tu ai văzut ” misterul ochilor a căror lumină se depărta în viscolul alb, tot mai sus”
- odată am văzut și eu zborul cum ieșea dintr-o pasăre, pe bune, și intra în mine, apoi alergam alergam pe toloacă, țineam de-asupra capului un batic de mătasă în vânt, și o parte din mine se-mprietenea cu zborul ...
Antonia, înstelez pentru că nu există altă cale, alt răspuns la poezia ta, iar
” la capătul lumii cresc noi muguri de aripi în turla de cristal.” și totuși se pare că tu ai văzut ” misterul ochilor a căror lumină se depărta în viscolul alb, tot mai sus”
0
ZAMaria Elena,
mulțumesc enorm pentru interpretarea deosebită.
Nuța,
mă bucură trecerea și semnul lăsat în desenul cuvintelor mele.
Maria,
mulțumesc enorm pentru trecerea înstelată. Numai de aș fi putut să fi întors zborul în puiul acela de pasăre, i-am fost alături când a plecat în norii infinitului, învelind-o în dragoste. Și totuși zborul rămâne nemuritor, ca o speranță pentru fiecare suflet ce învață să cucerească înaltul cerurilor.
Vă mulțumesc doamne superbe pentru sensibilitatea cu care ați privit în lumea cuvintelor mele.
Cu necântărită prețuire,
Antonia.
mulțumesc enorm pentru interpretarea deosebită.
Nuța,
mă bucură trecerea și semnul lăsat în desenul cuvintelor mele.
Maria,
mulțumesc enorm pentru trecerea înstelată. Numai de aș fi putut să fi întors zborul în puiul acela de pasăre, i-am fost alături când a plecat în norii infinitului, învelind-o în dragoste. Și totuși zborul rămâne nemuritor, ca o speranță pentru fiecare suflet ce învață să cucerească înaltul cerurilor.
Vă mulțumesc doamne superbe pentru sensibilitatea cu care ați privit în lumea cuvintelor mele.
Cu necântărită prețuire,
Antonia.
0