Femeia materie

acest mic text, dar în special am remarcat primul și ultimul vers. Ultimul m-a convins să las semn de apreciere. De asemenea imaginile intercalate au o rezonanță aparte care susțin starea de rătăcire, agonizare...totul făcut conștient și asumat.

Viața coexistă cu moartea, suntem vii prin actele săvârșite transpuse în acțiuni, întâmplări, evenimente și murim de fiecare dată când ne rugăm și ne închinăm nimicului, iar spațiile nefiindului sunt umplute cu ipostazele negativului : spleen, blazare, deznădejde, dezamăgire, suferință, eșec, decepție, deziluzie, etc.
Surâsul depune senzual pe feminitate, de aceea plânsul este o mască pe care o lăsăm acasă.

Gabriel,

poate că trebuia să rămân acolo (la primul și ultimul vers), pentru că se spune multe în câteva cuvinte, restul, e doar depunere peste miez. Bună remarcă!

Răzvan,
foarte adevărat ilustrată această balanță, a vieții și a morții; în viață este prezentă și moartea, cred că și reciproca e valabilă.

mulțumesc pentru oprire amândurora,
cu recunoștință

se spun*