Poezie
Parfum de femeie
Simonei H.
1 min lectură·
Mediu
Opreste vantul...
licurici
opreste cuvintele
apoi buzele...
opreste-ma sa iubesc!
si frunze sa scuture pamantul,
iar gandurile-mi sa pice peste stanci...
si stelele, acele stele
ce numai eu la vad...
opreste-ma sa le iubesc!
furtuna mea,
ca un parfum de femeie,
ca totul cea fost
din aripile-mi moi, mucegaind
lumina ochilor Tai...
ori, stiu eu?
poate ca nu sunt
nici
frunza,
nici
om,
nici...
nici macar pamant!
Poate o parte din mine
a ramas acolo jos
stropita cu sange...
Poate eu...
nu e nimeni?
ma auzi?
nici macar o lumina,
nici macar o lacrima...
mi-am intiparit pe retina cuvantului,
o umbra de zambete.
am intiparit culori intretaiate,
strazi, chipuri...
apoi Te-am cautat...
dar...
nu erai de gasit
012
0