Poezie
PRIMORDIAL INFINIT
Simonei H.
1 min lectură·
Mediu
Intru-catva Te cuprind,
Cu-n primordial infinit de iubire...
Si Te sarut si noaptea fuge, fuge si fuge...
Si fuge si Cerul si-apoi se lasa-n adormire!...
Si bratu-mi Te scapa pe-o perna,
Din frunze-nstelate...
Si fuge si fuge si-n Luna,
Ma nasc si Te nasc, mi-Esti o urma...
O urma intru-catva cuprinsa,
Cu-n inefabil pret primordial...
Cate frunze pe pleoapa-ti stinsa,
Mijeaza din visuri, mijeaza-ntr-un val...
Si valul se scurge-n aval,
Tarmuri din cranguri instelate,
Te poarta-nspre mal...
Ma iubesti?... Am bratele late,
Deschise sarut si noaptea fuge si fuge...
Cu-n primordial infinit de iubire...
Si fuge si fuge si-n Luna Te-ajunge,
Intaiu-mi pas catre privire!
Atat de necuprinsa-n ale mele cuvinte,
Ti-e pasul si gandul si ochiul...
Atat de-nstelata mi-Esti Fericire,
Mai draga ca marea, mai Sfanta ca Cerul!
Cu toata dragostea pentru Simona. Romania, Alba-Iulia, 2001-02/07
012.532
0
DESCHISE SARUT si noaptea fuge si fuge...< ce e doar cu majuscule.