Niciodată unul niciodată doi

Niciodată unul niciodată doi

Era târziu, mă şi pierdusem ...

Eram copil, mi-aduc aminte!

Era târziu dar Te găsisem,

Rătăcind în vraja cuvintelor Lui:

„Niciodată unul, niciodată doi”!

Era zâmbetul vieții,

Timpul în care-ai crescut.

Eram o lacrimă-n pleoapa primăverii,

Când n-ai mai spus şi-ai tăcut.

Era tâtziu, plângeam amândoi,

Şi Dumnezeu ne plimba prin noi...

Îi curgeau lacrimi şi ne spunea:

„Voi, voi copiii mei, voi sunteți ai Mei,

Niciodată unul, niciodată doi”

Zâmbrean Iulian Adrian