la oroya

gestul meu unic va fi acela de reintrare în tăcerea lucrurilor

voi ascunde la fel de bine nemărginita nerăbdare prin tăcerea de suprafață

la fel de bine ca toate celelalte obiecte

nu e bine să le trezești din somnul lor

gestul meu unic va face să explodeze simultan o mie de pleoape obosite de mișcările din cutiile memoriei

clopotele culorilor sobre îmi ating tâmpla

și mă readuc în spatele valurilor roșii de cola

în acel club (poate) în care se zăreau oameni învăluiți în întuneric de la umăr în sus

intram astfel în magazinul alimentar unde tăcerea se vindea în pungi ne umplea stomacele cu goluri

ca acea groapă în centrul stadionului

de pază stătea pădurea în spatele căruia pândeau bazinele verticale

ca acele ambuscade ivite doar în preajma obiectelor

gestul meu va arunca în aer culoarea albastră a pătratelor

un alun ne va atinge ca o sabie în ploaia aceasta de becuri cu senzori de mișcare

gestul meu unic va restabili calmul de dinaintea lunii

căscate în centralele cu gaz metan din spatele cutiilor colorate

poate mai sper să prind ora când apele își vor inaugura nemișcarea

(1 februarie 2009/ora 19:55)