Poezie
ulise: mozaicul nopților
1-2 din 8
2 min lectură·
Mediu
TEZÃ: Dar dacă Ilarie Voronca ar fi scris o continuare la \"Ulise\"...
1
bilele pe masa de biliard ca niște ochi în jocurile de noroc ale vieții
acum când coloanele de aer sunt aliniate ca în uniformă
noaptea când soarele e înlocuit de alți profesori
noaptea când flamingii se scaldă în întunericul cluburilor
noaptea când lumina intră în neoane ca școlerii în bănci
noaptea când clapele sunetelor sunt continente
noaptea când gesturile crabilor se odihnesc în mâinile trecătorilor
noaptea când umbrele vin la adunare
și stelele spală rănile și cicatricile cerului
și visele plutesc ca niște bezele transmise prin aer
2
noaptea urcă în gâtlejul trecătorilor cu umbre infidele
cu umbre care se tot lungesc ca să sărute silueta unei alte umbre iubite
autobuzele parcă sunt navete
autobuzele au buze de meduze
între timp soarele face pași audibili sub pământ
luna palidă soră a soarelui urcă pe cer ca și cum ar fi într-un ascensor
sau ca și cum ar fi împinsă de îngeri
sau ca și cum ar fi un muncitor cățărat pe frânghie
termoizolând visteriile de neliniști ale locatarilor
și singurii trecători par a fi brăzdați de cratere
loviți de meteoriți problemele vieții
dar păstrăm în spatele nostru ca în buteliile de oxigen ale scafandrului
un zâmbet fosforescent
001.542
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Yigru Zeltil
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 210
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Yigru Zeltil. “ulise: mozaicul nopților.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/yigru-zeltil/poezie/13908214/ulise-mozaicul-noptilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
