Reflecții, reflexii și refracții (cu fracții)

În timp ce somnul se depune pe mine ca o glazură (poezură), je réfléșii (că franceza e francă, și eu umblu cu papagali \"cu neamuri prin baroc și rococo\", în loc să învăț ce (nu) știam deja) la următoarea teozie (fără gelozie!): pentru cei ce duc lipsă de bezele, le trimit... poezele! (Celor ce vor poze, le recomand proze.) Că de-atâtea linii de ciment, să fiți clemente, domnule Serioso, mai avem nevoie și de praline (niște pietre line), printre atâtea perle de cauciuc, mai sunt și bomboane fondante (în andante s-a gândit, poa\', și B. Fondane) și câteva stinghere eclere... Acum vorbesc serios: îmi place poezeama. Poate și niște proze pe roze, dar îmi p(oe)lace poezeama (\"Luați, mâncați, acesta este trupul și sângele nostru: poemul\".). Mai departe, prin alte arte, circulă, în floare, alte semne de exclamare, de întrebare, dar lucrurile toate sunt deja acolo (nu tre\' să joci polo cu tremolo). \'Colo poelaptele poețării, \'colo poemozaicul poefracului (pe Poeufrat). Nu e rost de disecție, nu căutăm o intersecție de poecție: în proiecție vedem poefructele din cuctele inspirației poeriginală. Cu poezeamă și fără teamă (Africa = \"a\" (adică \"fără\") și \"frica\"), totu\' e numa\' dî bine!