Poezie
Divinitatea
1 min lectură·
Mediu
M-am desprins apoi din mine și parcă nu mă mai durea
Nici fierul pătruns în mine, nici rănile făcute de curea.
Simțeam ceva atât de nefiresc și perfect, nou pentru mine
Ceva ce vorbele nu au cum să cuprindă în sine
Era un soi de alunecare, ca o plutire sau poate un zbor
Ca o privire în oglinzi multiple, ca un cuvânt șoptit de un cor.
Eram confuz și parcă nu mai sunt eu, ca un fel de rază
Din ființa mea mă doare plăcut lumina care iradiază
În zeci, miliarde de lumini fără forme, ca mine, într-un basm
Visează spasmodic, pulsează, ca-ntr-un ultim și imens orgasm.
001721
0