Poezii

O gâză, odată, melomană fiind s-a sonat Ascultând de mii de ori sonata lunii Făcând volte la lumina astrului de noapte Brusc s-a hotărât să se omoare în plasa Păianjenului. Și-a agățat o

M-am desprins apoi din mine și parcă nu mă mai durea Nici fierul pătruns în mine, nici rănile făcute de curea. Simțeam ceva atât de nefiresc și perfect, nou pentru mine Ceva ce vorbele nu au cum

Cobor unde cobori pentru ultima oară Cobor și carnea se rupe pe mine, cade în drum Cobor unde morții sunt trimiși ca să moară Cobor flacăra albă cu carnea prefăcută în scrum. Cobor și mă uit

Tocmai făcusem un duș fierbinte bucurându-mi pielea bătrână Și vedeam cum tegumentul se strânge și nu mai atârnă Ce bine te simți o clipă când pari mai tânăr decât ești Nu mai este bătrânul acela