Imi privesc mainile si le simt dorul de trupul tau,
Palmele ard cu flacari mocnite, facand fiorii sa planga,
Lacrimand gesturi ce-aevea se pierd in acelasi ecou,
Cand imaginarul tau trup, incep
Vine miros de toamna dinspre zare
Si pomii plang usor cu frunze ruginii,
Traim pareri de rau, in suflet fiecare
Si ratacim privirea-n lacrimi argintii.
S-au ofilit in seara umbrele pe
Te-am imbratisat cu privirea si, nu mai stiu cum,
Ti-am atins tacerea sufletului, si-am tresarit
Cand dorintele, cautau printre gesturi un drum,
Pe care sa-ajunga, la visul ce nu
Ti-am iubit sufletul trist, cu sufletul meu,
Si ochii, si parul, si gandurile ti-am iubit,
Am stiut ce se-ntampla-n privirile tale mereu,
Si ti-am sarutat nelinistea, chip ravasit.
Ai fost
Nu-ți fie teamă dacă ninge, dacă nu știi cât ne-am iubit,
Te va-ntreba cândva pustiul, prin repetabile ninsori,
Sub care pleoapă visul nostru, trăiește azi nefericit,
Și-i vei răspunde
Aș vrea să-ți spun, că-n orice depărtare te-ai ascunde,
Pe unde visătorii n-au trecut, cum își doresc s-o facă,
Te voi găsi și n-ai să știi, când împreună vom pătrunde
În templul stelelor ce cad,
Asemanarea gandurilor noastre, sunt doar iluzii vechi,
Topite-n umbrele din noapte,cand rataceam sub stele
Privind cum dincolo de zari, zburau cu aripi neperechi,
Aceleasi vise-n care azi, ne
Iubito infloreste-ma din nou la tine-n ramuri,
Si lasa-ma cules de ochii tai, in fiecare zi,
Fa sa rasara curcubeie uneori, la noi in geamuri,
Sa te culeg din umbra lor, iubito oriunde ai
Uneori, privirile mele iti cauta pasii prin iarba ofilita,
Alteori, mainile iti impletesc parul cu fuioare de vant,
Doar sufletul plange, c-ai plecat atat de grabita
Fara sa-mi lasi in ganduri,
De-ar fi sa fie doar iubire nesfarsita,
Oricat ar fi sa ratacim prin dimineti,
Intre noi doi, ar fi mereu impodobita,
Cu flori, aleea ce strabate doua vieti.
Daca si-ar aminti uitarea-n fiecare
Visele din prima noapte printre perne ravasite,
Ti le-am daruit iubito fara sa opresc din ele,
Singura carare-albastra pe sub clipele grabite
Si-armonia regasita, in taceri si ploi de stele.
Am
Intre noi doi, niciodata nu va fi despartire,
Intre noi doi, o campie iarba verde isi creste,
Oricat ar durea, ar trai aceasta minunata uimire,
La tampla iubirii, aceeasi ninsoare loveste.
Nu
Tu imi vorbesti prin fiecare adiere de vant,
Pamantul a ramas fara margini intr-o noapte,
Tamplele mele, iti cunosc fiecare cuvant
Iar sufletul, a ramas intre vise si soapte.
Dorul de tine,
Fara cuvinte-n asta seara, fara o soapta intre noi,
Ne vom ascunde in fotolii si vom servi-mpreuna cina,
Vom asculta cum la fereastra, vin siguraticele ploi
Si daca sufletul va plange sa nu aflam
Deschid si redeschid o carte,citesc si recitesc un rand,
Privirea-mi musca din cuvinte, ca o himera-n vechile statui,
In coltul palid din fereastra, zaresc iar luna lacrimand
Si nu-ndraznesc
Am învățat să te iubesc, cu fiecare pas făcut,
Cu fiecare gest, cu fiecare singurătate-n doi,
Prin toamna cu umbre, topite în primul sărut,
Dăruit ochilor ninși de tăcerea țesută-ntre
Se-ntampla sa plang cand ziua ma fura,
Din linistea noptii, cu visele-i dragi,
Si n-apuc sa-mbrac, placuta armura
Facuta din umbre si muguri de fragi.
Cobor din cearsafuri, ranit de lumina,
Cu
Dă-mi iarna, dă-mi fulgii, dă-mi totul,
Dă-mi vântul ce fruntea-ți sărută,
Când freamătă-n taină sub gene omătul,
Dă-mi steaua rămasă in noapte pierdută.
Închide fereastra, e frig și mă
Eram prea mici, gândeam prea mult
Și nu știam atunci ce e cu noi,
Spuneam prea des ca nu te-ascult,
Când gândul împărțeam la amândoi.
Furam din vis prin nopți pierdute,
Fiindu-mi dor,
Intre noi doi doar departarea si-a gasit un rost,
Si nu-nteleg, de ce prin sentimente ne-am grabit
Daca cuvintele fara sa vrem zadarnice ne-au fost
Si n-am putut sa ducem niciodata fraza la
De ce stelele traiesc foarte putin si de ce mor,
Fara ca nimeni sa le cunoasca sufletul si glasul?
De ce destinul lor este atat de viu, si trecator,
Prin neguri care le rapesc, privirile si
O Doamne, cate vesnicii ai pus peste iubirea noastra,
Cate oglinzi cu chip imbatranit ai pus prin incaperi,
Ce umbre-ntunecate-ai asternut pe zarea cea albastra
Si-ai prefacut in tandru vis,
0prește timpul la intrare, să-mbătrânească lângă prag
Și riduri albe să-i apară, pe fruntea lui de veșnicii,
Să căutăm în care clipă, privirii tale i-am fost drag,
Când toate erau prea grăbite,
Mi-am dorit sa stii cat am stat impreuna,
Cat de draga mi-ai fost, cat de vie
Simteam viata, adunandu-ma din raze de luna,
Lasand noaptea saraca de stele, pustie.
Le strangeam sub pleoape
