Te-am întrebat de ce plânge pădurea,
De ce se duc câmpiile spre toamnă,
De ce prin ramuri vântul trece-aiurea,
Iar tu îmbătrânești frumoasă doamnă.
Sosește iarna și-mi e dor de tine,
Trăiesc
Să nu regreți cândva că m-ai pierdut,
Pentru că tot la mine-ai să revii,
Tu ești singurul drum de mine cunoscut,
Când mi-a fost greu în clipele târzii.
Te cânt cu fiecare frunză care moare,
Și
Mă voi plimba desculț, prin iarba de pe mal,
Și voi călca pe stele, ascunse-n stropi de rouă,
Am să te-aștept iubito, cu fiecare val,
Să împărțim cuvinte și vise, câte două.
Îmi este dor de
Ne plang copacii in gradina, de dorul frunzelor pierdute,
De golul presarat prin ramuri si cuiburi parasite-n zori,
Si par stinghere raze lucii, pe umbra noptilor cernute,
Facand sa para-ntreg
Marea a disparut cu sosirea noptii, fara sa-mi fi spus,
Daca fosnetul valurilor va ramane-ntre mainile mele,
Iar soarele, cand in adancuri pe trepte de neguri s-a dus
Va ajunge lumina la tarm,
Ma regasesc mereu prin tine suflet ravasit
Si te respir curat din zori si pana-n seara,
Pentru ca tu esti radacina care m-a hranit
Si-a-nveselit surasul buzelor intaia oara.
Esti floare de
E multa liniste in jur, putine stele sunt afara,
Copacii plang pe dinnauntru cu mugurii ce vin,
O pasare pe cerul noptii spre undeva mai zboara,
Si-aud singuratatea-n pieptul meu, ca un
Trec serile spre zori, insotite de stele,
Visu-mi este sarac, langa tampla bolnava,
M-am ranit cand o raza am smulso din ele,
Sa ti-o pun peste frunte, minune suava.
Am trecut printre ganduri
Vom retrai iubirea noastra-n alta vesnicie,
Si-ti jur ca nimeni nu ne va desparte,
Pentru ca-n marea de senin, e multa armonie,
Si printre ingeri nu exista moarte.
Ti-am spus candva ca sunt
Cum as putea sa-ti multumesc,daca de-o vreme este toamna,
Ce se intampla prin paduri, daca sub frunze sunt alei?
Eu scriu aceste versuri simple, dar te iubesc pe tine doamna
Fara sa-ti cer nimic
Nu ti-am raspuns la intrebari, oricum n-ai intelege,
Ce s-a-ntamplat candva-ntre noi, necunoscuti din alte vieti,
Adusi la marginea uitarii, din vise sa putem alege,
Miresme din cearsafuri
Aseară privirile s-au contopit cu cerul într-un colț de zare,
Stelele-mi răsăreau sub pleoape și luminau un suflet cunoscut,
Pe lângă tâmple-mi treceau norii și păsări căutând o departare,
Iar
Infloresc teii pe aleea unde ne plimbam in fiecare seara,
Si-al lor parfum mi-aduce-aminte, de juramintele ce le-am facut,
In ochii mei, prin lacrimi cerul se rotea a nu stiu cata oara,
Si
Sunt obosit de-atata viata, de drumul ei nefericit,
Sperantele-au plecat cu vantul si deznadejdea m-a cuprins,
Traiesc pe undeva aiurea, batand la porti ce-au putrezit,
Sa-mi regasesc cumva
Uneori privesc nepasator la timpul care-alearga
Prin incaperile pustii din sufletu-mi ranit,
Si nu sunt trist cand din tablouri vrea sa-mi stearga
Tacerea ce-ai uitat-o cand m-ai
O umbră vineție i-acoperă privirea,
puterea i se scurge în iarba răvășită,
plutește ca un înger sfidând nemărginirea
și simte cum de viață încet e părăsită.
Visez si eu la fel ca tine, un loc de ochii lumii-ascuns,
Un port la margine de ganduri unde tacerile suspina,
Sa simt amurgurile toate cum pana-n lacrimi au patruns,
Sa-mi arda zambetul pe
S-a întâmplat să plec și nu regret nimic,
oamenii sunt clipele unui alt viitor,
eu am o treaptă pentru mai târziu să ridic
zidul dintre mine și cel care-a fost călător.
