Desculț, sărutul destrămării,
Piciorul meu rămas orfan
Se face cale depărtării
De râuri tulburi de șofran.
Nisipuri galbene de fiară
În vâna apelor se pierd,
Și-n coapsa malului de
Noaptea năpârlea lumina subțire a zorilor
- Pojghițe de suflet măcinate -
De trecerea lor prin aurorele boreale
Și prin câmpul magnetic al planetelor,
Vocile pe care le aducea de dincolo
Veneau
Lumina risipită de neon
O torc încet, cu fir subțire.
Se schimbă visul în cocon
Și în curând o să respire.
Simt cum palpită și învie,
Urzeala lumii devorând,
Într-un exces de
Obnubilare
Stergerea viselor acolo unde
Substanța lor amorfă îmi pătrunde
Înșiruirea întâmplărilor mărunte
Asmute alte furii, mai fecunde.
Și, întrupat în somn pe jumătate,
Așa cum vrea
Licuri îmi scormonesc sub piele,
Lumina lor irumpe în neant
Semnalul Morse-al unui rol de stele
Ce-alunecă prin noapte obsedant.
Cu mâini ce se întind nervoase
Adun spre mine risipirea lor
Lumina sintetică pătrunde printre haine on-off on-off pâlpâire
Imperceptibilă a neoanelor ațâțând instincte epileptice
On-off on-off.
Gara pare pustie, populată de strigoi metalici,în urechi
Imi
Era târziu când am pornit spre casă
Bărbații – felinare tot mai rari,
Cerneala nopții picura sfioasă
În coaja viselor din Năvodari.
Primind întreg nesomnul revărsat
În ceasul ultimei schimbări
Bătrânii se plimbă printre statui
Le ciocănesc cu bastoanele
Si îndepărtează mușchiul crescut ca o piele firească
Peste ochii goi.
In parc se deschid vine cu aur vechi
Confluând cu apa din
Rătăcitor în burta unui chit
Oceanul îl cunosc doar din povești,
Strâns între oase dorm înghesuit
Și bezna-mpart cu cete îngerești.
Nu mai sunt zări în voie să respir
Sau aripi să-mi întind
