Poezie
Odiseea Spațială
1 min lectură·
Mediu
Noaptea năpârlea lumina subțire a zorilor
- Pojghițe de suflet măcinate -
De trecerea lor prin aurorele boreale
Și prin câmpul magnetic al planetelor,
Vocile pe care le aducea de dincolo
Veneau distorsionate și ciuntite
Și când ne trezeam nu pricepeam nimic
Decât poate singurătatea înfiorătoare a spațiului.
Pluteam în capsulele de sticlă
Cu aerul râncezit și vechi
În ciuda tuturor instalațiilor ultramoderne de bord
Rumegam aceleași angoase încă de la decolare,
Orfani rămași înmărmuriți
Și incapabili de evoluție.
Desenaserăm pe pereții navei forme ciudate,
Culori reverberante în claustrofobia cotidiană,
Ne reîntorceam la venerarea totemică
Și la animism
În încercarea disperată de a stoarce măcar
O fărâmă de suflet
Din soarele pedant care ne dădea târcoale
Geocentric.
În străfundurile navei, unde se defectaseră
Deja instalațiile de iluminat
Făceam dragoste cu meticulozitate
Și totusi disperare,
Pentru a sădi cât mai multa viață
Printre stele.
001296
0