Poezie
toate bune
1 min lectură·
Mediu
a renunțat subit la băutură
adică nu mai spune nimic despre ea
nici despre el
micile planete de aer
care se înalță spre gura paharului
nu mai spun nimic
mai degrabă că luna e ca o minge
de rugby
și curând se va umfla
și va da înapoi și tot așa
până când zodiacul se va îngălbeni
și va leșina
totuși e fericit că face parte cu succes
din viața pisoiului său
care a început să citească
femei de bukowski
și să miaune într-o limbă străină
aspect pentru care nu e nimeni de vină
și își mai spune c-ar lua cinci flacoane
de aspirină
ca-n loc de mâine
poimâine să vină
în rest
toate bune
mai ales dacă nu ar mări colesterolul
003.028
0
