când nu voi mai avea mâini

știu bine și chiar am visat că voi pica-n genunchi odată lânga bellu cerând iertare zidului așa încât asfaltul va crăpa și vor țâșni ape murdare ești o mizerie îmi voi spune ajuns deja pe sub morți/ iată cum infinitul se lungește doamne așa nenorocit încă mă plângi și îmi întinzi o sfoară pe-ascuns de fiul tău în toată nemărginirea asta care se termină și tot incepe tocmai mie unul singur și împuțit care nu pricepe nimic/ poate poate cândva când nu voi mai avea mâini să-mi spânzur sufletul de tine și înainte de vreme cu sfoara în dinți voi zice tatăl nostru atât mai știu iartă-mă și pe mine de-ți este cu putință