Poezie
prima oră
1 min lectură·
Mediu
dimineața
nisipul se scurge din ochi
ca dintr-o clepsidra spartă
fiecare pas forează în pământ
pardoseala devine o mlaștină
cu chip de sirenă
respirația grea
se așează ca o crustă
pe toate venele care duc la suflet
pacatele se fac mici
și urâte și se cuibăresc
sub pielea tăbăcită de tutun
ca niște ploșnițe hămesite
în dimineața asta
nu mai ai nimic de pierdut
cât timp n-ai murit în somn
pasajul de la unirii
rămâne un palier de ghetou
plin cu firimituri
și gândaci ursuzi
care-și poartă digestia greoaie
în priviri
dimineața cu ochii plini de nisip
ca și cum ai plânge
cu capul îngropat la marginea mării
un roi de ploșnițe rătacite și zgomotoase
îți escaleadează umerii
și-ți urlă în timpane
cu limbă de moarte
că nu mai ai nimic de pierdut
001.169
0