vlad sofianu

În propriile noastre trupuri, Cuvântul face plozi și se înmulțește, si crește și de-l retezi, crește la loc, cu mâini, cu picioare, cu ochi...Regăsesc, în poezia d-voasră, obsesiile mele și găsesc imagini noi, proaspete.Simt trupul ca o sferă și poate de aceea, aici, brațele noi care ”răsar din cioturile de carne” și picioarele care ”încep să simtă din nou” le simt și eu ca pe-o rotundă și eternă reîntoarcere.

”trec”, ”și merg”, ”dar eu plec”...versuri-pietre ce construiesc, prin chiar centrul poeziei, un drum ce-o străbate de la început până la sfârșit. Și tot ca pe un drum, o călătorie, am simțit-o și înțeles-o și eu. Un drum spre ceva sau pentru a te îndepărta de ceva, dar care, în orice caz, lasă în urmă ”întrebările la alt capăt de lume”.