Marea

Pe-al cerului albastru infinit Împletită cu lumina preamărită Luceafăr blând a răsărit Si-izgonește înc-o zi însorită. Curg ploi de aer și de stea Pe-un univers pierdut în nepăsare Și-acolo, undeva stă ea Gândindu-se la depărtare... Privește amețind cu duioșie Un prim cristal dintr-un amurg de amintiri Și crede iar în tot ce vrea să fie Cu ochii-i triști, cu lacrimi în priviri.. Încă un dor cuprinde marea, Ce-ndrăgostită de seninul cer Duce departe așteptarea Învăluind-o pașnic în mister. Dar o mireasm-a cerului văratic Înmoaie simțiri de copilă Și a rămas un biet suflet lunatic, Trăind tot mai mult dup-o idila... Și steaua ei privește vise Ce mor ca inimi în deșert Albastrul duhurilor închise Mă face tot mai mult să nu te iert. O, stea fără-ncetare Cu doru-mi învelit în bolți albastre, Trăiește-acest moment cu nepăsare Și pleacă dintre ele, dintre astre