Poezie
Golem
1 min lectură·
Mediu
N-am vrut niciodată
să sfârșesc singur
printre mormane de cărți,
hoituri uzate în ediții placate
cu aur.
N-am crezut în veci
în căldura omenească
în sentimente, dulgegării,
piele rumenă și transpirație
Nu, eu vroiam
Sinceritate, un răspuns
Indiscutabil, suprem
la tot neauzitul și nevăzutul
Și așa, ți-am creat ție:
Oase, mușchi, piele, păr
Metal, lut, scoarță, iarbă
Să te invoc pe tine.
Să mă hrănești tu
cu limbajul tău divin,
să mă înveți câte
Neștiute din Univers poți.
Te-am construit astfel
spre viață, și cu un
ultim efort ți-am
așternut pe frunte:
logos.
Acum, spune-mi
Tu cărturarule de lut,
Secretul, răspunsul
și invocă absolutul.
Din falca de lut,
printre dinții de oțel,
un cuvânt scapă și
trăiește o secundă:
Nu.
001415
0