Ție, Petrișor, cu drag,
O lectură anti-iad
Pentru cuget luminat
Și suflet făcut curat,
Ca să vezi de ce nici Platon,
Nici Aristotel sau altul
N-au putut să ne redea
Străvechea lumină-„nea”
Ce și Adam
Nu cunosc limba poezească;
Când eram mic, nu purtam mască
Și pur purtându-mă de-a pururi,
Vorbeam direct, fără-nconjururi.
Nu știu când învățai să mint,
Dar, Doamne, mă durea cumplit
Când pe
Unde-s jocurile toate?
Am ajuns ca vai de noi.
Vine ziua de apoi
Și n-avem visuri curate.
Ați uitat de cântec, oare,
Și de basme din bătrâni?
V-ați făcut sordizi, hapsâni?
Sufletul nu vă mai
Spălăcit, uscat ori muced,
Creponat și gălbejit,
Lutul moale ca fâneața
Coaptă, bună de cosit,
Rânjește virgin, paiața,
Cu obrazul buhăit.
Rânced și soios, dar rumen,
Ca de boul buged lins,
E urât
Valvârtej, imagini, gânduri
Mă pătrund și mint că-mi dau
Prilej să aștern în rânduri
Ce vechii poeți iubeau.
Dar obiectele acestea
Ale marii lor iubiri,
Indicibile le vesteau
Că sunt — ca
Pentru voi n-am nici cuvinte,
Pentru voi care vă știți,
Pentru voi ce doar lumina
Nu-ncetați să o slujiți.
Necăjit, lipsit de toate
De-ar fi-n anii mei să trec,
Tot pe Tine, zi și noapte,
Bucuros
Mult voios sa-mi fii tu, dragă,
Și la râs țiuitor,
Uite, îți înjgheb în grabă
Cântecel mic și ușor:
Ca verdeața câmpului
Tainele pământului
Lin lumina sa ți-o deie
De din șapte curcubeie
Veselia să
VG