Vlad Adina Ioana

tușesc acrișor sărutul tău ridic mâna la același nivel și-mi iau bagajul mă îndrept șerpuitor spre calendar număr minute rămase de trecut mă droghez iau sticla mult prea goală și mi-o duc la

eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte sunt hotărâtă să las haina rea s-o iau pe cea bună eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte sunt hotărâtă să las carnea rea s-o iau pe cea bună eu nu

piciorul meu se trage strâmb făr\' de al tău nu-și mai știe calea, plânge amar gândul meu nu-ți mai știe obiceiul nebun de-a mă iubi cerșește patul iubirea noastră e camera prea goală fără

aș fi plâns acum să fi știut că nu m-am născut să nu fi cunoscut eu tot ce-am cunoscut aiurea gând mă-nebunește să nu fiu eu, dar totuși să știu de mine să știu că aș fi putut fi...

e fină visarea din sticlă podeaua mi-e reazăm curat paharele toate și-au plâns fericirea acum chiar am rămas singură se-ascund de mine în episoade mai frumoase le smulg priviri prăfuite și

bunicii mele nu-i va plăcea această poezie prea grea, prea cruntă și rebelă unde-i seninătatea mea de copilă unde-i versul dulce al nepoatei sale oare toate s-au pierdut într-un păcat

chem zile de sărbătoare în patul meu chem prinți și curtezane să-mi simtă așternutul s-arunce vise prea vechi printre fulgi de pernă să-mi strângă plapuma în pumni mărunți de domnișoară ecou de

mă grăbesc aiurea prin mine trec spiriduși marunți și ambițioși sângele îmi dansează un vals tremurat eu cânt în silă străineza mea copilă picioarele mi se urcă pe tavan rămân acolo

mi-ai zis că vei fi cuminte că o să-mi ții gândul în palme dar m-ai mințit firesc și n-am crezut părerea ta nu știe de mine nimic nu-mi pasă

revin acasă de cate ori îmi duc aminte și-aici mă joc cu cârpa murdară o frec de sufletul meu revin acasă când mi-e dor de mine de frații mei de tine revin acasă pentru că nu mai am

încerc să scriu că vreau să te pierd strâng din buze și îmi șiroiesc pe obraz fierbinți dureri se răsucesc în mine gânduri nebune tu dormi cu vise frumoase eu dau telefoane cerului să-mi

e toamnă la tine acasă cu mere, gutui și cu pere e toamnă cu ploaie amară pe geamuri e toamnă în suflet de fată

mă ninge în gură cu gura închisă fulgul e piatră mult prea greoaie citesc calendare de martie mă-ntreb de e lună pe cer și orbesc și văd doar nimicul din mine amestec cleios de carne și

plimb calul pășuni numărate ale moșiei rugăciuni fug plânsete mirate-n întuneric e putred pământul din mine și gândul mi-e moarte curată

mi-a zis mișcă, potaie și m-am mișcat adânc lângă tine sub creanga trupului tău mai adânc lângă mine...

adorm puternică de felul meu nu mă gândesc și știu deja visul acela nu e al meu îl trag la o parte cu putere îl fac cadou pentru altul nu mă gândesc și știu deja visul copil e mai la

privesc nemișcat o umbră de bărbat fierbinte tăcere mă ridic să plec și mă prăbușesc în gol pe podea stă gândul meu cu mine amândoi mână în mână sărutăm podeaua mult prea sfânt