Poezie
Estuarele Nopții
Oedip, Empedocle,Dedal,Sisif
2 min lectură·
Mediu
Oedip
Bătrânul întuneric privindu-se
și-a smuls din sine ziua
orbecăind la el acasă
a buceardat regretul
lăuntricelor ziduri
și-n sânul agoniei
purtându-și moartea
stinsă în pupilă
visa mereu mai limpede
lumina
fatalității
unei regăsiri
Oedip
Empedocle
\"lumina-moartea
întunericul-viața
nu-ți pot răpi
sinceritatea cu tine însuți
și libertatea de-a iubi
ce te-nconjoară\"
umil orgoliul înainta în sine
spre orizontul pașilor pierduți:
\"mi-e noaptea plină de atâtea stele nedăruite
iar ziua, măreția mea e pângărită de îndoieli
vulcanul n-are somn asemeni mie\"
sfârșise Empedocle
Dedal
\"să-nlănțui monstrul ?
e-nlănțuit de sine
neprihănirea-i
va deveni cruzime însingurându-l
prostimea-l întărâtă să-și intuiască forța
va învăța plăcerea
înspăimântând
dar ce pot face ?
înțelepciunea-mi stearpă
creează doar ce este:
în lume ignoranța smintindu-se-n lumină
în el pecetea nopții sanctificând jivină
voi împleti tentacule de piatră
mormânt singurătății
ca nimeni să nu intre
și nimeni să nu iasă
fără să moară
sau fără să iubească
din labirintul beznei
lui Dedal\"
Sisif
urcându-și muntele
cu stânca memoriei pe umeri
blestemul revenirii
îl prăbușea-n tărâmul
rămânerii în urmă
liane-ncărunțite
aducerile-aminte
pe îndelete poticneau suișul
pe culme
umbra lui înmărmurea
simțindu-și trupul rădăcină
îmbrățișând adâncurile văii
la nesfârșit uitarea
aluneca-n abis
\"O ceruri
de-aș putea să-mi amintesc de mine sus,
în pisc
sau de-aș putea rostogoli o stâncă-n cer\"
scrâșni Sisif
002485
0