Poezie
Estuarele Nopții
I, II, VII, VIII, IX
1 min lectură·
Mediu
I
Surâsul
pietrindu-se-n marmura albă
uitându-și târziu agonia
dălțile știrbe adorm
spasmodic
zeii tresar în corsetul de piatră
plângând
ursitoarele mor
II
cuprins de-amnezie
sărutul se mistuie-n rugă
stranie
clipa
alunecă
riduri de liniște
coloanele ard
în extazul tăcerii
ploaia întinde liane
pe zidul căzut
întuneric
VII
mă-mpiedic de mine
vămuit a toate
oglinzilor concave
zilele
răsfrângându-mă imemorabil cuvântului
la marginea nopții
brațele-mi-deltă momesc necuprinsul
VIII
undeva
întunericul ninge spre zi
punți suspendate-n absență
adorm solitudini
vântul se-alintă-n orbire
uns rege nebun în pădurea uitată
mereu mai aproape
întunericul ninge spre zi
IX
trăim pe ghicite
de parcă întâmplările n-ar fi
simple consecințe
dromaderi ai pustiului
adulmecând fierbinte
răcoarea ultimei oaze părăsite
012606
0
mi-o plăcut această \"trăire pe ghicite\" precum și \"răcoarea ultimei oaze părăsite\".
restu\' poeziei e pre-vizibil, imaginile-mesaj sunt re-date folosind o tehnică repetabilă. nu e nimik inovator.
mă bucur (totuși) că am avut răbdare să citesc până la IX. a meritat finalu\'.
cu stimă, Cornel Ghica