Poezie

Cocorii şi vulpea

Fabulă

1 min lectură·13 februarie 2026

Mediu

,,Cocorii și vulpea” de Virginia Stanciu

Sosiți din depărtare

În cuibul lor cel mare,

Făcut cu trudă odată

Pe o margine de apă.

Cei doi cocori veniți,

Cum nu-s prea obosiți,

În cuib mai puse iarbă

Să cuibărească în grabă.

Și apoi, cum au clocit,

Puii când au ieșit,

Să zboare nu-s în stare,

Dar se țin pe picioare.

Iar vulpea-n căutare,

Ciordind ca autoare,

Având și un rar tupeu,

Zise: „Îi pot plimba și eu.

Și alții am mai crescut,

Cunosc ce am de făcut.

Îi iau cu mine în iarbă,

Că tot n-am altă treabă.”

Și cunoscută hoață,

De când fură și o rață,

Se ascunde îndată,

Ca nimeni să n-o vadă.

Dar părinții, cocorii,

N-au stat ca spectatorii.

Simțise ce vrea vulpea

Și îi ciuguli urechea.

Când amândoi deodată

S-au pus pe ea, n-o iartă.

Iar vulpea schilodită,

Cu blana rău boțită,

Vorbea încet prin iarbă:

„Dacă-mi vedeam de treabă,

Nu mai eram beteagă!”

0069

Virginia Stanciu. “Cocorii şi vulpea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virginia-stanciu/poezie/14200084/cocorii-si-vulpea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.