Poezie

Căprioara şi văcuţele

Fabulă

1 min lectură·21 noiembrie 2025

Mediu

,,Căprioara și văcuțele" de Virginia Stanciu

Un pui de căprioară rătăcit,

Singur prin iarbă a poposit,

Lângă un țarc cu vite închise,

De prin împrejurimi aduse.

Și, cum era micuț orfan,

S-a dus spre ele, că-i sărman.

Văcuțele l-au acceptat degrabă

Și, cum n-aveau altă treabă,

Au început să-l lingă toate,

Simțind că e în dificultate.

Iar el, cum era nemâncat,

Pe loc s-a și orientat

Și-a început să sugă lapte

De la o vacă ce-i aproape.

Și cum a fost bine hrănit,

Puiul pe toate le-a îndrăgit.

Având o viață mai ușoară,

Ajunse o mândră căprioară.

În ochii limpezi se citea

Tot ce ea în minte își dorea:

— Eu vreau să plec de lângă voi,

Am sigur și alte nevoi.

Aș vrea să zburd în libertate,

Pădurea nu este departe.

Iar cu un salt bine făcut

Fugi unde ea s-a născut.

Însă, mereu își amintea

Ce grije au avut de ea

Așa că dorul n-o lăsa,

Tot lângă țarc o aducea,

De le privea cu mare drag,

Aplecându-și capul peste gard,

Dorind să zică: „Mai vreau o dată

Să fiu iar linsă ca altă dată!”

Oricum, din specii diferite,

Prin dragoste au fost unite!

00201

Virginia Stanciu. “Căprioara şi văcuţele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virginia-stanciu/poezie/14196424/caprioara-si-vacutele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.