Virginia Popescu

Doamne, că greu se mai scrie o epigramă!
Am nădușit de atâta efort...
Cine s-o mai băga în gura epigramiștilor,
ca mine s-o pățească (era să zic altceva)...


Iată-mă-n gura Belladonei.
Că altă treabă n-am avut.
Puteam să fiu azi filosoafă
Dacă tăceam, dar n-am tăcut...


Ah, gura-ți adevăr grăiește,
Pe limbă porți mii de otrăvuri....
Atropa astăzi mă belește,
Vai, eu leșin, vreau niște săruri..

Explicație pentru a nu se înțelege greșit.
Versurile originale erau: Suzana ești belă, etc.

Chipu-ți se belește, adică se face mai frumos...
De vină e limba română cu două sensuri...
Cu scuzele de rigoare, dar am crezut că se subânțelege...

Dan Norea,
La donna e mobile nu numai Bella...
Nu te încrede în moldovencele
care-și schimbă reședința...

Dragă Atropa, pentru că-mi ești foarte simpatică,
o să-ți închin niște versuri care-ți cântă frumusețea:

Atropa ești belă
Și pe zi ce trece
Chipu-ți se belește...

-ce metode de protecție recomanzi, pentru a evita dispariția totală ?

Dan Norea, pentru că nu ești moțat și ai un înalt simț al umorului, adică un al șaselea simț o să-ți răspund la întrebarea cheie:

Pentru a evita dispariția lor totală, le recomand cucilor să
nu-și mai lase ouăle în cuiburi de coțofene hoațe care le fură și le vînd domnului Năstase....

Că n-are moț vede oricine
Chiar de departe, că-i cam chel.
Dar de glumeț, îl știm noi bine!
Puțini pe site la pas cu el.

O să-l rog pe marele Cuc-Klux-Klan să-mi ierte această intruziune pe domeniile umorului gratuit, dar e cazul să mă recomand: conduc Societatea pentru protecția cucilor mari și mici din România Mare, cuci pe cale de dispariție și care au intrat de curând sub protecția legii...
Cum stau foarte prost la capitolul humor și epigrame, aș dori să-mi încerc norocul cu două haiku-uri nevinovate.


adânc de codru -
în cuibul Ghionoaiei
ciocănit timid

pui de cuc orfan -
Ghionoaia îl crește
în cuibul ei cald

Cu mult respect și considerațiune pentru marele Cuc-Klux-Klan și pentru această Ghionoaie sau Ciocănitoare moldoveancâ de-a mea pe care o voi primi cu drag în Societatea pentru protecția cucilor moldovlahodobrogeni...

Pe Valeria Tamaș o întâlnesc mereu
la concursul săptămânal de haiku.
Constantă și totuși mereu alta: când veselă,
când elegiacă, ea-și urmează neabătută urcușul către cer și cântecul către soare, pe trepte de tristihuri de o mare frumusețe și prospețime...


o ciocârlie -
zbor neîntrerupt către
alte primăveri

Deoarece observ că Manuela-Carmen Măcelaru are pasiunea călătoriilor interioare și deoarece eu sufăr de boala asociațiilor și a citatelor, voi încerca să prind un loc în ultimul vagon:

\"Umblet prin Noapte și prin gerul
Iernii, viața-ne ni se vestește.
Ne căutăm calea spre Cerul
Unde nimic nu strălucește.\"

Cântecul gărzilor elvețiene
din
Călătorie la capătul nopții - Louis-Ferdinand Céline

\"Notre vie est un voyage
Dans l\'hiver et dans la Nuit,
Nous cherchons notre passage
Dans le Ciel où rien ne luit.\"

Chanson des Gardes Suisses (1793)

Céline - Voyage au bout de la nuit

Cu plăcerea lecturii și a călătoriei....

Carmen-Manuela Măcelaru,
mă simt mai mult decât onorată de această prezență și de comentariul plin de înțelesuri și subînțelesuri.
Consider că e foarte bine să apelezi la anumite citate uneori, deoarece atunci nimeni nu te poate învinovăți de rea credință....
Așa că voi apela și eu la marele și blândul Nichita ca să ne spună el ce înseamnă poetul:

\"Poetul ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală este praf
și pulbere.

.............................

Poetul e ca și timpul.
Mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.

...............................

Feriți-vă să-i spuneți ceva poetului.
Mai ales feriți-vă să-i spuneți un lucru adevărat.
Dar și mai și, feriți-vă să-i spuneți un lucru simțit.

Imediat el o să spună că el l-a zis,
și o să-l spună înt-așa fel
încât și voi o să ziceți că într-adevăr
el l-a zis.

...........................................

Poetul ca și soldatul
nu are viață personală.

(Nichita Stănescu - Poetul ca și soldatul)

Stimate LIM, nu știu cât de plină de înțelesuri și de subînțelesuri este parodioara mea, dar eu am vrut doar să mă joc puțin cu cuvintele....
Senryul, prin el însuși e ironic ....
A propos de revoltă, o să-ți amintesc cuvintele marelui Albert Camus,
\"Je me revolte, donc nous sommes!\"
Camus se referea la revolta în fața absurdului, a acelei ciume care nu are nicio explicație logică....
În concluzie: dacă eu mă revolt, apoi alții și alții, asta
înseamnă solidaritate în fața absurdității unor lucruri...
Dar n-aș dori să intrăm prea mult în filosofia absurdului...
Îți mulțumesc pentru vizită!

Dragă Paula,
am descoperit întâmplător o mare durere: aceea a pierderii unei ființe apropiate, foarte dragi sufletului și inimii tale...
Fiecare din noi cunoaște această dramă a plecării, a despărțirii...
E foarte bine că ți-ai găsit oarecum alinarea în poezie...
Este o poezie simplă dar sinceră și cu atât mai emoționantă...
Încet, încet, o să-ți găsești un stil al tău și o să scrii din ce în ce mai bine...

Mult succes!

\"leagăn de verde crud\".
La o așa metaforă bacoviană, de o mare frumusețe
nu pot să răspund decât printr-un micropoem bacovian:

cerul de azur -
în leagănul de verde crud
vis de mugur alb

Îți mulțumesc Teodor Dume pentru
trecerea pe pagina mea... E ca o briză de aprilie....

Ei, aici m-ai lăsat fără de replică!
Ai perfectă dreptate: \"Dacă alungi naturalul\",
în cazul de față parfumurile naturale,
\"ele revin în galop....\"
\"Chassez le naturel, il revient au galop\"...

Mea culpa

\"și printre puținele lucruri
pe care le mai am
sunt mulți prieteni\"

Voită sau nu această reificare a prietenilor spune multe....
Așa că atunci când Teodor Dume le spune: \"mai du-te-n...\",
eu aș completa: \"lucrurile inutile\".
Sper să nu mă număr printre aceste lucruri...
Despre prieteni, câte nu s-ar putea spune, mai ales la nevoie...

Rochia cu flori era doar un fel de \"trompe-l\'oeil\" pentru bietul fluture, cum spun francezii.
Mirosul îmbătător venea de după urechi, din păr și foarte probabil dintre sâni, sau de la subțiori (asta desigur dacă fata sau femeia) purta o rochie decoltată și fără mâneci....
Cam astea sunt locurile pe unde se folosește parfumul...

Eu nu am vrut decât să subliniez faptul că nu ambiguitatea este elementul sine qua non al unui haiku...

Nu crezi că mergi prea departe cu imaginația și cu ambiguitățile?

Ce spui tu ar fi mers foarte bine la o epigramă....

Dane,
deoarece eu ți-am acordat prima punctajul maxim la acest haiku (care a fost de altfel singurul postat de tine la concursul de săptămâna trecută), o să încerc să-mi motivez alegerea.
Cum eram pe mare grabă, (trebuia să plec din localitate la un eveniment în familie), am citit de două ori toate haiku-urile postate. Mi-au plăcut multe din ele și mi-a fost foarte greu să aleg....
Cred că la haiku-ul tău m-a atras mirosul lăcrămioarelor și bănuiesc acum că și pe fluture l-a atras mirosul lor ca și pe ceilalți concurenți care ți
l-au votat.
Deși am fost pe grabă, am văzut că tot ce votasem eu s-a calificat...
În concluzie, nu întotdeauna graba strică treaba...
Cât despre ambiguitate, o să dau ca exemplu haiku-ul meu, tot cu un fluture care a primit un punctaj modest.
Care să fie cauza?
Și aici există ambiguitatea de care vorbești tu....

rochia cu flori –
îmbătat de miresme
fluture hoinar

Maria, mă bucură mult trecerea ta pe pagina mea ca și succesele tale care sunt rodul talentului și muncii tale.
Tot de la tine am aflat și de traducerea în franceză a modestului meu comentariu la unul din haiku-urile tale.
Îți urez in continuare multe succese pe plan national si international!

George Pasa, mi-ați făcut o mare surpriză și trebuie să recunosc foarte plăcută. Vă mulțumesc mult și totuși, mi-aș permite o întrebare? De unde ați știut de ziua mea de naștere?

Frumoasă și ispititoare această Morgană
dar tot pe atât de înșelătoare...
C\'est la vie, pare să ne spună poetul...
Mereu vedem ceva în deșertul vieții care ne face să
mergem mai departe....\"ca pentru o ultimă respirație\".

\"masa de Paște -
privesc mielul din față
beau și mănânc… beau…\"

Se vede că Dan s-a săturat de atâta post și se închipuie deja în fața mielului sacrificat.
Ultimul vers al ultimului haiku îmi aduce fără să vreau
aminte de ultimul vers al \"Căprioarei\" lui Nicolae Labiș:
\"Mănânc și plâng. Mănânc!\'
Cred ca Dan a vrut să surprindă ideea tristeții, resimțită față de sacrificiul mielului pascal, dar și bucuria pe care o trăim cu ocazia acestei sfinte sărbători....
Repetiția acelui \"beau\", vrea poate să însemne uitare....