Virginia Popescu

Dragă Angela,
porți în suflet o mare comoară din care dăruiești tuturor în jurul tău cu o mare generozitate, fără ca aceasta să se epuizeze: dimpotrivă, ea crește mereu, căci dragostea se hrănește cu dragoste...
Cred că amândouă moștenim ceva de la naturismul Annei de Noailles.
Desigur, tu ai luat mult mai mult decât mine....

Cu multă prețuire...

Ligia, prima variantă a acestui haiku suna așa:

noapte senină -
luceafărul legănat
pe frunze de tei

Era mult mai aproape de ideea teiului, înflorit bineînțeles...
Totuși, de data aceasta nu am vrut să atrag atenția asupra mirosului de tei, ci asupra mișcării ritmice a frunzelor în bătaia vântului care dezvelesc și acoperă luna rând pe rând, dând impresia de legănare a acesteia...

Rămâne mirosul de regina nopții, la fel de puternic ca și acela al teiului pe care o să-l purtăm în inimă până la anul, când va înflori iar...

Mulțumesc de trecere și de semn...

Angela,
mereu muști din miezul dulce al fructului numit poezia dragostei...
Aici se află tinerețea, energia inepuizabilă care clocotește mereu ca un vulcan în erupție plin cu frumuseți spirituale...

Succes!

Cu plăcerea lecturii....

Cornel,
ai foarte multă dreptate în ceea ce afirmi și eu îți respect punctul de vedere...
Oricât m-aș strădui eu să te conving de imnul greierilor, pentru tine nu este decât un cri-cri monoton...
De vină cred că este în mare parte și Sorin Olariu, cu fabula și epigrama lui despre greieri...
Nu mi-am ales prea bine momentul să vorbesc despre concertul lor acum. (Glumesc)...
Cu aceeași considerație și simpatie...

Liviu,
eu am încercat să redau un fenomen natural care pentru mulți rămâne ceva foarte banal: răsăritul lunii, fie ea plină sau nu. Poate sunt eu o fire prea poetică, o romantică incurabilă, dar ținând cont de cadrul deosebit în care s-a petrecut fenomenul, totul a căpătat o aură de mister, totul a devenit ceva magic, un fel de ritual...
Același fenomen poate fi văzut într-o mie de feluri, ținând cont de sensibilitate, de imaginație, dispoziție sufletească și de alte criterii sau perspective din care este privit fenomenul respectiv...
Bineînțeles că nu am reușit nici pe departe să redau frumusețea și unicitatea acelor momente...
Și aici tu ai punctat foarte bine: eu am descris ceea ce am simțit doar eu....
Dacă am reușit, măcar în parte să fac și alt suflet să vibreze, cu atât mai bine! Nu am pierdut timpul de pomană
scriind aceste rânduri...
Iar cântecul greierilor a fost o încununare,
o apoteoză a răsăritului de lună....
Îți mulțumesc pentru felul cum ai receptat și pătrunderea cu care ai analizat cele scrise de mine...

Cornel, mi se pare foarte interesant modul tău de a privi lucrurile....
O să mă opresc mai întâi asupra cuvântului aură, în sensul de aureolă;

1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele sfinților;
fig. = strălucire, faimă, glorie;
fiz. = zonă mai puțin luminoasă care înconjoară o flacără,
un arc electric, etc.

Sensul în care am luat eu cuvântul aură este acela de aureolă, deci de luminiscență sau halou,(zonă luminoasă
circulară în jurul lunii aici).
Mie nu-mi sună că ar fi un pleonasm... Prin epitetul ireal am vrut să subliniez acea notă de poezie, de lumină venită parcă de pe un alt tărâm...
Deoarece cuvântul lumină nu prea are sinonime, mi-a fost extrem de greu să descriu diversele stadii ale acesteia.

Cât despre imnul înălțat de greieri lunii, este evident o
viziune metaforică, hiperbolizată prin care am vrut să subliniez legătura dintre elementul cosmic (luna) și aceste mici ființe pierdute prin iarbă....
Cred că ești un spirit foarte exact. Imnul și-a cam pierdut sensul originar, fiind folosit în mod abuziv într-o perioadă de tristă amintire...

Imn - cântec de laudă, închinat unui eveniment; (aici răsăritul lunii pline).

Îți mulțumesc pentru problemele ridicate și te mai aștept la noi dezbateri lingvistice...

Cu stimă și multă prietenie...

Cum o arăta oare trupul dezbrăcat de cer?

Îți mulțumesc de semn, LIM!
Mă bucur că am reușit să-ți aduc în inimă puțină bucurie și relaxare...
Astfel de nopți nu pot fi trăite decât într-o strânsă comuniune cu natura, să te integrezi cât mai mult în sufletul acesteia, să simți că ești o parte din ea...
Și mai ales să fii cât mai departe de vacarmul orașului.

Te mai aștept...

Maria, îți mulțumesc de semn și de încrederea pe care mi-o acorzi cu atâta mărinimie ...
O noapte magică, de vis care greu poate fi redată în cuvinte...
Doar cântecul de greieri e capabil să-i redea farmecul unic.

Cu regretul că nu ai fost alături de mine în acea noapte....

De cum nuntașii se retrag,
Înalță soțioara steagul,
Nici n-a trecut-o bine pragul
Că a și pus picioru-n prag
(Laurentiu Ghita)


Când a ajuns s-o treacă pragul,
Soțul era deja deja marcat.
Soția înălțase steagul,
Pe un picior când l-a călcat...

Plecând de la poetul american de origine chineză, Arthur Sze,
Anișoara creează în acest poem un univers exotic, oniric,
en abîme, în care pătrundem prin oglinda înșelătoare a apei...
Pictură și poezie, în care domină portocaliul, simbol al luminii, al soarelui, al rațiunii lucide care apune, se pierde în apele subconștientului, atras de \"păianjenul negru\" al somnului...
O imagine suprarealistă, un joc haotic de oglinzi deformante, din care rezultă niște imagini tulburător de frumoase....

O mică observație: figara / corect figura

Cu plăcerea lecturii...

buzele fetei -
amintiri cu aromă
de fragi sălbatici

Stimate Sorin Olariu,
dac-ai ști de când îl caut și eu pe La Fontaine ăsta pe la Paris, dar nu pentru ce a spus furnicuța din fabula pe care ai scris-o.
Eu îl caut pentru broasca aceea țestoasă care l-a întrecut pe nătărăul de iepure...
Oricum, și țestoasa asta, tot prin lumea artiștilor se cam învârte...
Cu plăcerea lecturii...

\"voi iubi
voi cânta
voi zâmbi
voi striga
frumusețea...\"

Ioana, cred că ai făcut o alegere înțeleaptă....
Cred că singurul lucru pe care putem să-l facem este să
ne acceptăm prezentul și să-l trăim cât mai frumos
și cât mai intens...
Același lucru îl spunea și Nichita
pe când se căznea să îndoaie lumina...

\"Te iubesc,...prezent al vieții mele,
și strigătul
mi se desfăcea în comete.\'

Mult adevăr este și în spusele tale, Ioana!
Și toate astea mă poartă cu gândul spre acel poem eminescian, \"Tat twam asi\", care cuprinde atâta filosofie....

\"Unul și-același este Caesar și cerșetorul,
Părere-i osebirea cea mare dintre ei,
Schimbați-le doar locul și ați schimbat izvorul
Gândirii lor....\"

Revenind acum la episodul de la mare,
sunt curioasă cum aș fi reacționat eu, dacă femeia mi-ar fi acoperit soarele....

Îți mulțumesc pentru profunzimea observației....

Cornel,
bine ai venit pe pagina mea!
Am observat demult că ai foarte multă profunzime în gândire.
De asemenea, o delicatețe sufletească pe care încerci adesea să o ascunzi sub masca unei severități înșelătoare...
Eu nu te-aș vedea vreodată jignind pe cineva.
Ca dovadă lecția morală pe care ai desprins-o cu atâta înțelepciune din acest fapt banal, doar în aparență...
De multe ori trecem pe lângă semenii noștri cu indiferență
sau îi tratăm de sus, de parcă noi am fi buricul pământului...
Atât tu, cât și Liviu ați pus în lumină învățăturile care se desprind din această povestioară banală dar atât de adevărată....

Cu multă stimă pentru un prieten adevărat pe care-l voi primi mereu cu cinste pe pagina mea...

Dragă Liviu,
constat cu încântare că nu ești numai un poet plin de talent, dar ai și un foarte ridicat simț al umorului, pe care l-ai moștenit de la Aristotel, bănuiesc....
Cunoșteam episodul cu Alexandru Macedon și Diogene, dar tu l-ai plasat cum nu se poate mai bine...
Mă și închipui călare pe Ducipal, cucerind \"Cetatea soarelui\" care mă tentează mai mult decât această umbră ieșită din adâncurile misterioase ale ființei noastre și care ne arată locul spre care ne vom îndrepta într-o
bună zi...
Revenind la episodul cu Alexandru și Diogene, cred că diferența nu e numai de gen: Diogenele feminin a fost deranjat că îl tratasem cu spatele,
luându-i în același timp tot soarele...

Îți mulțumesc de trecerea prin Soarele meu,
care sper să-ți aducă multă lumină în suflet...

Ioana, ceea ce am povestit eu aici mi s-a întâmplat aidoma, anul trecut la mare...
Am încercat să exprim în cuvinte experiența asta inedită...
Biata femeie avea perfectă dreptate, apostrofându-mă...
Cu ce drept pusesem eu stăpânire pe tot soarele, când el este un bun al tuturor?
Cred că femeia se supărase mai mult pe umbra mea, care o acoperise în întregime.....
Câteodată devenim grandioși doar prin umbra pe care o lăsăm
în urma noastră

a lecturii

De-ale domnului Rodean....
Bine gândite și bine plasate în context.
Când am citit despre cele două căciuli, m-a apucat râsul, apoi mi-a fost teamă ca de atâta râs să n-o fac de oaie.

Cu zâmbetul lecturii, că e mai elegant decât râsul....