Balada neuronului

Cînd m-am născut, i-am chinuit pe medici multe zile Că aveam corpul mititel și-un cap de patru kile, Din prima clip-am început să țip vrute-nevrute, Să dovedesc că am IQ de peste două sute. O ursitoare a venit, cam plină de hormoni, Invidioasă, mi-a prăjit un sfert din neuroni Că mi-a menit să fiu la fel cu Goethe si Pascal Și am rămas din prima zi doar super-genial. Cînd eram mic, tăticul meu avea un obicei Să mă arunce \"hopa-sus\" de îmi săreau scîntei, Tavanu-n casă era jos, așa ajuns-am deci Un simplu geniu cu-n IQ de-o sută și cincizeci. La școală m-am cam plictisit, n-ai unde să gîndești C-așa-i programa la români, te pun doar să tocești. Profesorii sunt plictisiți și vai de mama lor Iar la sfîrșit m-au decretat \"elev strălucitor\". În \"Poli\" unde-am vrut s-ajung \"expert calculatoare\", M-au îndopat cu fizică, chimie și motoare, Așa că neuronii mei, murind de-atît plictis, IQ-ul mi l-au scufundat sub medie, precis. Apoi armata, chiar de-a fost făcută la \"redus\", E-același loc în care, știți, gîndirea e în plus. Și-a trebuit să îmi cobor IQ-ul la cincizeci Ca să pot rezista ușor cu-atîția șefi zevzeci. Calvarul nu s-a întrerupt, că parc-am dat în boală Și m-am îndrăgostit lulea de-o blondă naturală Ea mi-a promis că nu mă ia decît cînd sub breton Voi mai avea, la fel ca ea, un singur neuron. Chiar și așa, cu-n neuron, eu nu mă simt sărac Din el, măi cititorule, o parte-aș vrea să-ți fac. Îmi zici că ai destui? Nu cred, ce-mi spui e ireal Că altfel n-ajungeai citind aici pîn\' la final.