viorel gongu

Poate, taigaua în iertare Te-o duce mai pe lângă Prut Și dintr-un nor și-un strop de soare Vei face pod cu un sărut Și ochii ai să-nchizi o clipă Sorbind sub pleoapă un păcat, Jertfit în

Rămâi pe rană-n asfințit La fel ca și întâia oară, Ne-om întâlni sub infinit: Un leu cu-o candidă fecioară. Ne-om aduna într-un mănunchi De vise, doruri și speranțe, Vom germina un singur

Când îmi zâmbești cireșul înflorește Chiar dacă-i toamnă și în calendar Îmi ești același tainic dulce dar Chiar dacă anii-mi spun că nu-i firește. Tu ai rămas cu tinerețea-n

Din vinul ce-l sorbea, cu mare har Ne-a dăruit cascade în poeme, Ce-au răzbătut cu grație prin vreme Filozofând bătrânul pers OMAR. Cu distilări de vis doar c-un pahar Ne-a arătat și plinul

Eu semăn cu mine Și-n tine Văd dorul, fuiorul cum toarce. În deget porți cerul, Seninul, fuiorul, și firul, și fierul Din mână de Parce. În curentul verde Se pierde o za. Forfotă în gară,

Poleit sub ochi de inger Poleit, sub ochii mari de înger Port pe umeri curcubeul frânt. În genunchi rostesc înc-un descânt Și maă biciui cu lăstari de sânger. În spirală, ce păcat

Am ajuns la birou binedispusă, chiar dacă nu dormisem deloc. Sau poate totul a fost doar în vis? Narcisa m-a întrebat dacă am vorbit cu Mihai. I-am confirmat. \"Și ce a zis?\" \"Urmează să vedem

Azi, anii au trecut, iubită muză Și focul meu a ars prelung, prelung, Atâtea gânduri am și nu-mi ajung Și toate-s ca atunci, tot spuză, spuză. Toți anii ce-au trecut, în van ne-acuză, Pe chip

Într-un bazar grecesc, la mare, E-o piatră cu mai vechi și cu mai noi. O, Doamne, câtă disperare Descarcă obiectele, din noi! Sunt întristat, în disperare Mă uit să mă agăț de vre-un

Un cerșetor tăcut, cu aripi de rezervă, Amușinându-mi umbra și pașii nesătui Îmi tot culege harnic și lacrima, și verva Și-n spații inegale îndreaptă câte-un cui. Din adunări necoapte ridică

Femeie-scânteie, gogoașă de flutur, azi capul îmi scutur să te acopăr până descopăr un cap de iță dat de-o zeiță ca să se-nsire alb și subtire pînă la roșu, când iar cocoșul va rupe firul din

Nopțile reci placate cu aur în care cuvintele nu-și găsesc rostul lor așteaptă polițistul englez care să le așeze. Să revezi marele Gatsby să recitești De veghe în lanul de secară și să scrii

Suntem la două capete de arc și încordarea ne-ar putea uni pentru o clipă într-o călătorie de mână prin inima mea cînd flăcări de sânge-ți sunt cai și libertatea ți-e-n aortă dată refluxul nu

M-am întors pe călcâie și am plecat. Respiram precipitat iar inima îmi bătea nebunește, spasmodic. Mi-era teamă? De ce să-mi fie? Că aș putea constata că mi-a rămas ceva, undeva, într-o secție de