Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La un pahar

pentru dragul de Omar Khayam

1 min lectură·
Mediu
Din vinul ce-l sorbea, cu mare har
Ne-a dăruit cascade în poeme,
Ce-au răzbătut cu grație prin vreme
Filozofând bătrânul pers OMAR.
Cu distilări de vis doar c-un pahar
Ne-a arătat și plinul și culoarea
Dar n-a uitat să-mbrace și savoarea
Licorii rubinii ce-a fost OMAR.
Al vieții și al morții cald nectar
Îngemănat în strugurii din must
Ne-a-mpărtășit și a mai dat și gust
Peregrinării-n viață tot OMAR.
Ne poartă și acum peste hotar
De sensuri, de iubire și de chin,
Alături de al său pahar cu vin
Bătrânul filozof ce-a fost OMAR.
Gândind la el , nu pot decât AKBAR
Să-i zic și mulțumindu-mă că-l am
În suflet și în gând pe-acest KHAYAM
Purtat spre nemurire ca OMAR.
001.536
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

viorel gongu. “La un pahar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/1833760/la-un-pahar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.