Poezie
de ce?
1 min lectură·
Mediu
Ca-n fiecare an, o telegramă
Mă-ndeamnă să mă duc la parastas,
Colivele sunt tot ce i-a rămas
Bunicii care mamei îi e mamă.
Când după front, rămas-a cu trei fete,
Basmaua neagră n-a mai lepădat,
Rămasă și muiere, și bărbat,
Sandalele le-a-nlocuit cu ghete
Și a rămas străjer în văduvie,
Cu sapa și cu caii de dârlog...
Atâția ani lăsați, etern polog...
Doar cimitirul o mai ține vie.
Nu pot să dorm de dorul meu de buna,
Iz de tămâie vine peste Prut,
Odată-n an am voie să-i sărut
Îngenunchind, în lacrimi, bunei mâna.
În nerăbdări, ca glonțul de pe țeavă,
Abea aștept să trec nedrept hotar,
Cu unchii și cu verii, din pahar,
Un strop să las în țarina jilavă,
Și-n repetări eterne, ca-ntr-o criză,
Va întreba bunica în stins grai:
\"De ce pe malul stâng e un alt plai,
De ce la parastas vă cereți viză?\"
012835
0
Dumnezeu să odihnească-n pace pe răposații familiilor noastre!
cu respect deosebit, silvestru